Un blog oarecare

aveti si voi prieteni, nu? normal, ce intrebari pun. toata lumea are prieteni. ok, e bine ca am stabilit asta! si acum, cam cum ati defini voi prietenii? pentru ca, de cate ori intreb pe cineva, se apuca sa spuna, ca si cum ar fi o poezie invatata de mic copil: prietenul-e-cel-care-te-ajuta-cand-ai-nevoie-persoana-in-care-poti-sa-ai-incredere-si-asa-mai-departe….

ei bine eu, ca-s gigi-contra, nu cred asta. eu nu cred ca prietenul e un fel de asistent social sau psiholog pe care trebuie sa-l incarci tu cu toate problemele tale, care trebuie sa te ajute de cate ori ai tu cea mai mica problema si, mai ales, sa te ajute chiar atunci cand tu nu ai cerut ajutorul si crezi ca te descurci destule de bine si singurica.

am o prietena pe care am facut greseala s-o rog sa vina o data cu mine la cumparaturi. trebuie sa mentionez ca urasc sa fac cumparaturi, nu-mi iau haine noi decat cand ma satur de astea vechi sau devin imposibil de purtat, nu-mi plac parfumurile, nu-mi plac bijuteriile, am doar doua perechi de pantofi. singurele obiecte pe care le cumpar cu placere sunt gentile si obiectele de papetarie. si mai trebuie sa mentionez ca prietena mea este obsedata de shopping: stie la orice ora din zi si din noapte unde se fac reduceri in oras, unde sunt promotii si unde oferte, stie toate magazinele de pe toate stradutele obscure ale orasului, daca trece saptamana si nu si-a cumparat cel putin o bluza si o pereche de pantofi simte ca viata ei a luat-o pe un fagas gresit si intra in depresii.

unde ramasesem? a, da! deci, o rog sa vina cu mine la cumparaturi. TREBUIA sa-mi cumpar ceva de mers la o nunta. cand aude cuvantul CUMPARATURI, deodata i se lumineaza fata, ii apar sclipiri misterioase in ochi, o usoara roseata incepe sa-i acopere obrajorii. era o perioada nu foarte buna pentru ea, nu prea avea bani si, deci, nu intrase de multisor intr-un magazin.

eu am crezut ca-i o treaba usoara: te duci, gasesti, probezi, platesti, pleci acasa, iti reiei viata de unde ramasese. cel putin asta era planul meu. dar nuuuuu, lucrurile nu erau asa simple. cu o seara inainte ma suna sa-mi aduca aminte ca a doua zi trebuie sa mergem la cumparaturi, sa-mi expuna planul ei si sa-l inainteze spre aprobare. dupa care a urmat o avalansa de nume de magazine si strazi, sfaturi (ex. ai grija sa nu-ti iei tocuri, avem de umblat, sa nu te imbraci gros, in magazine e cald, etc..), coordonate de timp si spatiu (ne intalnim in punctul X la ora H…mai ramanea sa ne potrivim ceasurile…), mijloace de transport (luam tramvaiul pana la…apoi autobuzul pana la…). daca mi-ar fi spus dinainte, as fi avut grija sa am o harta la indemana sa pot face un traseu cu un marker rosu. asa…m-a cam pierdut dupa primele 30 de secunde. am fost de acord cu planul ei foarte bine pus la punct (ce? puteam sa zic eu altceva?) si m-am pregatit psihic pentru o zi de corvoada.

acum sunt carcotasa, rezultatul a fost ca am cumparat tot ce trebuia la cel mai bun pret posibil si mi-au mai ramas bani si de-o cravata jumatatii mele.

dar de unde plecasem? asa…de la prietenii care te ajuta si cand tu nu vrei. dupa toata aventura cu ziua de shopping (si credeti-ma, a fost o aventura, cel putin pentru mine), prietena mea a inceput sa simta o nevoie irezistibila de a-mi da sfaturi si indicatii in legatura cu toalele pe care le am eu in dotare. credeti-ma, nu sunt o fiinta nerecunoscatoare. apreciez ca si-a pierdut o zi intreaga cu mine prin magazine. de asemenea, admir si eu oamenii imbracati elegant, femeile care pot umbla pe tocuri cui mai mult de o jumatate de ora, doamnele care folosesc si altceva decat sampon si perie de par pentru a-si aranja podoaba capilara…dar…fie la ei/ele! nu sunt asa si niciodata nu voi fi. si refuz sa am cel mai mic sentiment de vinovatie sau inferioritate. uite-asa! ca-s capoasa!

si acum, ca am inceput cu o definitie a prieteniei, definitie cu care eu nu-s de acord, nu-i asa ca muriti de nerabdare sa aflati cum consider eu ca ar trebui sa fie un prieten? si daca nu, ce? eu tot va zic: prietenul e acea persoana cu care te simti bine, cu care ai ceva in comun (pasiuni, gusturi in ale muzicii, literaturii, etc…), cu care sa ai in comun un oarecare simt al umorului (nimic mai enervant decat sa zici o gluma la care sa nu rada nimeni), si cu care nu trebuie sa ai mereu grija ce scoti pe gura de frica sa nu se ofenseze. in ceea ce priveste partea cu “prietenul la nevoie se cunoaste”, mda…o fi o farama de adevar si-n asta, dar vreti sa stiti ceva? de cele mai multe ori cand suntem intr-un necaz, e din vina noastra. si daca am intrat singurei acolo, de ce ar fi treaba prietenului sa ne scoata?

uau! e trecut binisor de miezul noptii. hai pa, c-am aberat destul pe ziua de azi!