leapsa, leapsa, leapsa!

am primit o leapsa de la Paula: sa vorbesc despre un lucru pe care il practica destui oameni, dar de care ma consider independenta. si am tot stat sa ma gandesc…si m-am gandit…si deodata m-a traznit: sunt independenta de alcool! adica, nu numai ca nu sunt dependenta, dar nu beau deloc alcool, nici macar traditionalul pahar de sampanie de Revelion.

intr-o vreme aveam chiar complexe din cauza asta. la fiecare aniversare, petrecere eu incepeam: nu, multumesc, eu nu beau. si apoi urmau niste priviri compatimitoare si intrebari: iei antibiotice? esti bolnava? iti interzice religia? esti la cura de slabire? si, ori ca nu stiam eu sa explic, ori ca nu era nimic de explicat, cert e ca nimeni nu intelegea de ce eu nu pot sa beau macar o gura de…whatever era acolo.

multi au incercat sa ma convinga sa beau. la fiecare petrecere se gasea cate cineva (de cele mai multe ori un bautor inveterat) care incerca sa ma convinga ca eu nu beau doar pentru ca nu am gustat din faimoasa…(si urma numele unei bauturi).

la un revelion, un domn foarte dragut si amabil a petrecut vreun sfert de ora sa-mi prepare nu stiu ce cocktail. se pare ca in grupul lui era renumit pentru asta. la cum vorbea, probabil ca urma sa scrie si o carte-doua despre faimosul lui cocktail. cand m-a auzit ca nu beau, i-au sclipit ochisorii ca unui luptator in fata unei provocari nemaivazute! aproape ca-i vedeam adrenalina curgandu-i vesela prin capilare! m-a asezat obligat-fortat intr-un fotoliu si mi-a ordonat: sa nu te misti de aici! de unde stateam, il vedeam cum topaie excitat in jurul mesei: taia portocale, turna diverse bauturi de diverse culori intr-un pahar imens, adauga si niste alte chestii pe care nu le puteam identifica de la distanta, amesteca, scutura, clatina, storcea lamai, zdrobea gheata…toate astea acompaniate de un fredonat plin de veselie. intre timp eu ma gandeam cum sa-i spun omului ca se chinuie degeaba. cand l-am vazut ca se indreapta spre mine cu paharul in mana si un zambet larg pe fata am hotarat sa mint. la urma urmei, o fi minciuna un pacat dar e crestineste sa aduci mici bucurii in viata celorlalti, nu? am luat paharul in mana afisand cel mai ipocrit zambet din dotare in timp ce fata lui devenise foarte serioasa. marise ochii si parca in loc de irisi avea doua mari semne de intrebare. dupa ce-am luat prima gura (evident ca nu mi-a placut), omuletul nici nu mai avea putere sa rosteasca vreun cuvant. dadea doar din cap cu cele doua semne de intrebare in loc de irisi. i-am zambit si i-am zis ca e foarte bun. probabil ca a simtit ceea ce simteau misionarii cand reuseau sa converteasca vreun bastinas la crestinism. dupa ce a plecat satisfacut, am ascuns paharul dupa un ghiveci de flori.

si acum sa vedem unde merge leapsa mai departe: la Zapacila, Ciupercutza si Elisa.