Zâne

barbatii sunt niste copii mari! da, stiu. ati tot auzit asta si v-ati cam saturat. dar nu ma refer la faptul ca ei se maturizeaza mai greu, ca la 40 de ani inca mai cred in puterea gastii, ca, atunci cand sunt bolnavi au nevoie de atentie si ingrijire mai rau ca aia mici sau ca atunci cand reusesc cu adevarat sa repare ceva (si nu au dat foc casei, nu au daramat nici un perete si nici nu a batut politia la usa pentru deranjarea ordinii publice), deci dupa ce au reparat ceva asteapta aplauze, coronite si diplome. eventual si vreo insigna…

nu, n-am sa ma refer la toate astea. dar am de gand sa le dezvalui cel mai rusinos secret: BARBATII CRED INCA IN ZANE!!! si nu intru-una singura! lumea lor e presarata de mici creaturi luminoase, cu rochite din petale de margarete, cu baghete minuscule in manutele lor delicate. aceste zanisoare locuiesc in apartamentele barbatilor casatoriti si sunt invizibile (cu exceptia cazurilor in care barbatul vine acasa beat crita, atunci el este capabil sa vada aceste creaturi de basm).

in rest zanele isi manifesta prezenta prin activitatile pe care le fac. barbatii stiu si de aceea viata lor e complet lipsita de stres. de exemplu, un barbat a facut baie: cada este murdara, prosoapele ude zac pe gresia baii, chiuveta e plina de spuma de ras presarata delicat cu firisoare de barba, pe policioara de sub oglinda abia mai incap: aparatul de ras, spuma de ras, capacul spumei de ras, spray-ul, capacul spray-ului, bucatele mici de hartie igienica cu punctulete de sange, pieptanul, periuta de dinti, pasta de dinti, capacul pastei de dinti. pe jos zac prosoapele ude, balti de apa, chilotii si sosetele pe care le-a lepadat. barbatul vede toate astea. stie ca nu e bine. dar e linistit. stie ca atunci cand va inchide usa si lumina de la baie, micile zane ale baii vor tasni de prin cotloane si, intr-o clipa, vor lasa baia imaculata.

inca un exemplu: barbatul vine de la serviciu. incepand cu usa de la intrare, oricine ii poate urmari traseul: un pantof e pe hol, celalalt e in baie (avea omu’ vezica plina), in sufragerie pe un fotoliu e cravata, pe celalalt sacoul, pe canapea camasa, in dormitor pantalonii pe pat, sosetele, una langa pat, cealalta langa sifonier, cureaua pusa cu simt artistic pe veioza, portofelul pe o noptiera, telefoanele pe televizor, cheile pe pervazul geamului. barbatul se uita in urma si are o zvacnire de remuscare. dar apoi isi aduce aminte: zana ordinii va aparea in clipa in care el va inchide ochisorii obositi dupa o zi de munca. dimineata, cand se va trezi, toate vor fi puse la locul lor, pe umeras vor sta pantalonii, o camasa proaspat calcata, cravata si sacoul. pe masuta din sufragerie vor fi telefoanele, portofelul si cheile. adoarme ca un copil, cu un zambet inocent pe chipul senin.

imi pare rau ca prin acest post i-am demascat. dar a venit timpul sa cunoasteti adevarul adevarat!

Pă vremea mea….

toata lumea se plange de vremurile in care traim: ca nu mai citeste nimeni o carte, ca toata lumea fuge dupa bani, ca toti sunt snobi si nu vor decat tzoale de firma, ca e poluare, ca se duce naibii planeta si nimeni nu face nimic (sau prea putin), ca-s razboaie, ca-s teroristi, ca umbla violatori si pedofili in libertate ca pe tarlaua lor, ca toti se gandesc numai la sex, ca e criza, ca e coruptie, ca e saracie, etc.

ok, si eu m-am plans, de ce sa nu recunosc. dar, una peste alta, eu sunt tare mandra ca m-am nascut acum. singurul lucru pe care-l regret este ca nu voi trai mai mult sa vad si eu unde va ajunge oamenirea!

traim vremuri interesate (asta nu e neaparat de bine). tehnologia avanseaza de la o zi la alta. avem acces la cea mai mare sursa de informatie care a existat de la inceputul omenirii pana acum: internetul. avem acces la o tehnologie uimitoare care ne poate duce pe luna, ne poate tine in viata dupa un accident chiar daca din noi a mai ramas doar bustul si jumatate din cap (bbrrrrr, macabru!), ne poate scuti de o munca fizica grea si monotona dandu-ne posibilitatea, astfel, sa ne ocupam timpul cu lucruri mai interesante, ne permite sa comunicam instant cu oricine, oriunde s-ar afla, stergand astfel distantele geografice si, in consecinta, si pe cele culturale.

si toate s-au intamplat intr-un timp atat de scurt. nu am o suta de ani dar imi amintesc foarte clar cum, in copilarie, imi faceam temele la lampa de gaz pe care bunicul o stergea zilnic (ok, nu e un exemplu foarte relevant, electricitate aveam dar ne oprea Ceausescu lumina zilnic). imi amintesc cum trebuia sa citesc 3 carti ca sa gasesc nu stiu ce informatie in timp ce acum dau un click si am informatia, imi amintesc ca trebuia sa urlam in telefon ca se ne auda cel de la capatul firului si ca o convorbire interurbana era destul de scumpa. imi amintesc ca scriam scrisori care faceau o saptamana pe drum si ca asteptam inca o saptamana sa vina si raspunsul. hartia igienica era aspra si cu cioturi de lemn in ea, tampoane nu existau si vata avea bucatele de ate colorate, nu aveam cuptor cu microunde, masina de spalat automata, blender, aer conditionat, centrale de apartament, nu multi se puteau mandri ca au masina, locuiau cate 10 intr-un apartament cu doua camere, mancau oamenii cartofi si orez, se imbracau urat si, in general, standardul de viata era mult mai scazut.

in concluzie, nu cred in “pă vremea mea era mai bine”. daca are fi adevarat, lumea ar fi regresat cu fiecare generatie. si eu sustin sus si tare ca acum traim mai bine!

Acum 13 ani

Cu acest articol particip la concursul organizat de eMAG cu ocazia lansarii in Romania a gamei de laptopuri HP Pavilion pe 30 octombrie 2008. Concursul este jurizat de Victor Kapra si de reprezentantii eMAG.

Ideea concursului e sa scriu ceva semnificativ care s-a intamplat acum 13 ani. Nu m-as fi bagat daca acum 13 ani nu s-ar fi intamplat ceva chiar foarte important in viata mea: m-am casatorit!

A fost un an nebun rau de tot. Eram in anul 2 de facultate, aveam 22 de ani, minte cat sa umpli un paharel de tuica si traiam o adevarata viata de student: jucat canasta pana tarziu in noapte, mers la cursuri cu ochii carpiti de somn, discutii interminabile de mare angajament intelectual si filosofic (cel putin asa ne placea noua sa credem), mancat paine cu margarina si vegeta cand se terminau banii de la parinti, mers la Costinesti de 1 mai, viata de camin studentesc cu nelipsitii gandaci, cu mucegai de-un deget pe peretii de la dus, cu chefuri nebune care tineau, ca-n povesti, 3 zile si 3 nopti, profesori minunati care ne deschideau ochii catre lumi nebanuite si nevisate de noi, profesori fosilizati in scaunele de la catedra care ne tratau ca pe niste umili parameci, examene luate, examene picate, emotii inainte de fiecare din ele, prieteni buni ramasi inca in viata noastra, prieteni plecati prin tari straine…uffff, sa-mi trag sufletul…

Si toate astea imbibate de mireasma dragostei. Plimbari de mana, in plina noapte, pe stradutele cu piatra cubica ale Brasovului, terase unde trageam de-o cafea cate-o ora, dormit amandoi intr-un pat studentesc care avea forma de copaie, cu saltele noduroase si subtiri, certuri, gelozie, impacari, vorbit la telefon in vacante de ne luau foc urechile si topeam receptoarele (nu aveam mobile pe-atunci)…

Nici nu ma gandeam la casatorie. Cel putin nu la nivel constient. Stiu doar ca, atunci cand s-a pus problema, nici n-a apucat bietul om sa-si termine discursul (destul de prozaic, de altfel) ca am si zis DA, DA, normal ca DA! 

Dupa care a inceput tavalugul pregatirilor de nunta: intalnire intre parinti, cu emotiile de rigoare, cautat nasi, negasit nasi, panicat, gasit nasi, cautat restaurant, gasit restaurant, invitatii, rochie, pantofi, coronita, buchetul miresei, buchetul nasei, cadou pentru nasi, cautat formatie, cautat vin, gasit palinca, coafor, toaleta pentru cununia civila, emotii, indoieli, bucurie, oboseala, lehamite, aglomeratie, lume multa, eu in rochia de mireasa, preot plictisit, caldura mare, asteptat invitatii, zambit intr-una, acordeonist enervant, milioane de ochi care stau cu ochii pe tine, tiganusi dansand in draci pe langa terasa de pe plaja, furat mireasa, lasat mireasa singura la o terasa, lumea adunata ca la urs, nuntasi beti, nuntasi care danseaza mirific, nuntasi nemultumiti, rasarit de soare rosu si rece, din ce in ce mai liniste, in sfarsit acasa, incercare de a dormi, imposibilitate de a dormi din cauza puzderiei de copii cazati la socri….

Cam asta imi amintesc eu din nunta mea. Imi mai amintesc multe fete, multi oameni care pretindeau ca ma cunosc de mica, femei stand la coada sa-mi bage bani in decolteu, strangeri de mana, imbratisari cu oameni transpirati si lipiciosi… daca mi-as fi vazut propria nunta de undeva de sus, dintr-un carusel, probabil ca imaginile ar fi fost mai clare. 

Postul asta seamana mai mult a lista de cumparaturi dar n-am stiut cum altfel sa comprim un an atat de ametitor in cat mai putine cuvinte.

Si iata-ma acum, dupa 13 ani, povestind toate astea. Inca mai simt parfumul anilor de studentie, al anilor de inceput de casnicie. Pe pagina dedicata concursului e o lista cu evenimente intamplate in lume in 1995. Nu vreau sa fac pe aroganta dar nici unul nu se poate compara cu al meu! Si sa vad cine are curajul sa ma contrazica!  

jucarie noua

da, de la wordpress. si normal ca trebuie sa ma joc putin. asa ca poftim de votati:     

Nazbatii

nu e leapsa/dar e bine/ si pe rau e numai fum/dar navalnic vuiet vine/de la Ciupercutza! (da’ stiu, tot romanul e nascut poet…)

ideea e urmatoarea: au apucat-o pe Ciupercutza nostalgii de departe, din copilarie. asa ca eu, cum nu prea mai am idei in ultimul timp, m-am apucat sa-i fur nostalgiile.

sa incepem:

eu am un frate mai mare cu trei ani decat mine. frate istet foc (salut Tizu’!) si foarte nelinistit in copilarie. asa ca a noastra copilarie a fost o continua petrecere. sa vad ce-mi mai amintesc:

imi amintesc cum ne cocotam pe sifonier folosindu-ne de rafturi ca de o scara si de acolo saream cu umbrelele (a se citi parasutele) in pat. Mamaaaaaa, de cate ori ziceai ca ai reparat patul ala?

iarna dadeam iama la camara unde mama tinea borcanele de dulceata de zmeura, fragi, capsuni, gem de prune, gutui…(nu ca v-am facut deja pofta?). si nu luam un borcan pe care sa-l mancam tot! nuuuuu, noi eram smecheri: ca sa nu se prinda mama, incepeam mai multe borcane din care nu luam decat o ligurita-doua. si asa desigilam borcanele care, daca nu erau etans capacite, aveau mari sanse sa mucegaiasca, sa se zahariseasca, chestii din astea putin importante pentru noi. dupa care ramanea de rezolvat problema linguritelor murdare de dulceata (proba incriminatorie). desi eram copii isteti (note de zece, premii, insigne de buna purtare…) niciodata nu ne-a trecut prin cap sa le spalam, sa le stergem si sa le punem la loc! nu, noi am gasit solutii inovatoare: sa le aruncam pe geam! sub geam era copertina (sau cum ii zice) de deasupra usii de intrare a blocului. si de acolo le recupera biata mama in primavara cand iesea sa ia gunoaiele stranse chiar sub geamul nostru.

jucam fotbal in casa (desi nu aveam voie). cand treaba asta se intampla in camera la noi, nu era nici o problema. mai rau a fost cand ne-am mutat campionatul in “camera aia buna”. avea mama acolo o frumoasa masuta de sticla cu ceva vaza pe ea. si era mama tare mandra de masuta aia. masuta pe care eu am plonjat ca sa prind mingea (eram in poarta). aia a fost prima bataie de la ai mei pe care mi-o amintesc. si nu pentru ca am spart masuta. bietii oameni s-au speriat ca puteam sa ma ranesc urat de tot.

sub balconul nostru era o curte cu gaini. ni se parea foarte amuzant sa incercam sa nimerim cu oua bietele gaini care nu faceau decat sa-si vada de treaba. proprietarul aduna constiincios mizeria facuta de noi si nu zicea, saracu’, nimic. pana intr-o zi cand a batut la usa noastra si i-a zis mamei toata tarasenia. nu-l deranja faptul ca-i umpleam curtea cu oua sparte sau ca ii stresam gainile. problema era ca gainile se obisnuisera sa manance oua asa ca se apucasera sa-si manance si propriile oua…

una din cele mai bune prietene ale mele era Mirela, fata vecinilor de la parter. era o famile usor disfunctionala: mama singura, usor alcoolica, vreo  11 copii. toti plini de purici si paduchi, ingrozitor de murdari dar buni prieteni de joaca. imi amintesc ca o aduceam pe Mirela  in casa si o imbracam cu rochiile de seara ale mamei, o incaltam cu cei mai buni pantofi ai ei, o machiam, o coafam, ii consumam fixativul, smacurile si spary-urile mamei pe ea. scandalul care urma era insignifiant pe langa distractia de care aveam parte.

usa in usa cu noi statea o familie, buni prieteni cu ai mei. aveau un baiat cu un an mai mare decat frate-meu (salut Razvan!). asta era si mai nelinistit decat noi. frate-meu si cu el se distrau facand pipi pe gaura de scurgere de la balconul lor, care balcon dadea in strada. si asa se mira lumea ca ploua din senin!

intr-o zi, cand ai lui erau in vizita la ai mei (asa ca pe noi, copiii, ne expedisera la  ei in apartament), nu stiu cum si-a spart frate-meu capul. Razvan, fiu de doctor si asistenta medicala, i-a zis sa stea linistit ca-l opereaza el. l-a dus in baie, i-a bagat capul sub jetul de apa de la chiuveta, i-a spalat rana si apoi s-a apucat sa-i tunda parul din jurul zgambei din capul lu’ frate-meu. eu, cand am vazut chiuveta plina de sange, am dat buzna in apartamentul alor mei, urland ca apucata: “moaaareee! veniti ca moaareee!”

mai sunt dar trebuie sa merg la serviciu.

daca v-au placut, sa-mi spuneti ca mai am din astea. 

sportul meu de performanta

multi din cei care ma cunosc si-n viata reala au busit in ras numai citind titlul si probabil acum nu pot citi postul din cauza lacrimilor. dragii mei, n-am ce face, trebuie sa scriu un post despre sportul meu de performanta pentru ca am primit o leapsa de la Paula.

deci sa incepem: urasc sportul! urasc miscarea! in liceu trebuia sa purtam pantaloni scurti negri si tricou alb la orele de sport si, drept urmare, dom’ profesor nu m-a prea vazut pe la orele de sport si, drept urmare, s-a cam suparat si, drept urmare, m-a lasat cu media neincheiata!

semestrul urmator a trebuit sa-mi dau normele. nu mai aveam scapare! din toate nesuferitele de probe, o tin minte pe cea la lada. nu stiu daca mai stiti dar era ladoiul ala in forma de piramida mayasa (mie mi se parea ca seamana oarecum cu o piramida si in ceea ce priveste inaltimea), in fata piramidei era o trambulina. eu trebuia sa vin din alergare, sa topai pe trambulina si apoi sa ma dau de-a rostogolu’ pe piramida, dupa care sa sar elegant in doua copitute si sa ridic mainile deasupra capului ca si cum as fi facut nu’s ce mare isprava.

problema e ca nu vroiam sa sar. creierul meu luase in calcul ambele variante:

1. sar si-mi rup gatul pe minunea aia

2. nu sar si raman repetenta din cauza sportului.

acum…na! eram tanara, un copil aproape! nu apucasem sa-mi traiesc viata. abia ii simtisem gustul si tare imi mai placea! voi ce-ati fi facut? pe de alta parte….mare lucru ca ramaneam repetenta! ce-i un an la urma urmei?

in timp ce eu stateam uitandu-ma la piramida aia si rumegand variante in cap, ii vine profului o idee: sa ma urc pe trambulina, sa ma tin cu mainile de ladoi si sa sar de fund in sus. eu deodata m-am luminat la fata si am fost de acord.

- si asa o sa-mi puneti nota?

- nu, mai fata. vreau sa-ti arat ca trambulina aia te ajuta sa sari in varful lazii.

mda…..aham…ok….whatever…asta pot s-o fac dar oricum nu ma puteti obliga sa fac tumbe pe lada, zise Oana in gandul ei.

si m-am urcat reticenta pe trambulina, m-am aplecat, am pus mainile pe lada si am incercat o saritura timida. uuuuuuuuu.  si inca una, mai fortoasa. uuuuUUUUUUUUUUuuuu! totul mergea bine, incepusem chiar sa ma distrez. pana-i vine profului ideea sa ma ajute. asa ca baga mana sub mine, ma apuca de burta si ma impinge in sus. nu stiu daca ati mai auzit vreodata hohote isterice de ras (mai degraba chitaieli) intr-o sala de sport aproape goala. ce sa fac daca ma gadil? da’ rau de tot! si in timp ce eu radeam spasmodic deodata il apuca pe bietul om lehamitea si-mi spune:

- gata, ai luat 5 la lada, sa trecem la urmatoarea.

n-am ramas repetenta. si, intr-un final am sarit si la lada. dar stiu ca i-am scos bietului om peri albi.

dupa toata povestea asta sper ca nu aveti pretentii sa am si povesti cu sporturi de performanta! sa fim seriosi! 

si, pentru ca e o leapsa, frumos ar fi sa o dau mai departe. dar eu sunt darnica si o las la liber. s-o ia cine vrea!

Search Terms

m-am uitat si eu sa vad in urma caror cautari googalesti intra lumea pe blogul meu. cu stupoare am remarcat ca o gramada de oameni sunt interesati de codul bunelor maniere. e incantator sa stii ca atatia oameni doresc sa-si imbunatateasca manierele. poate ca Romania asta mai are o speranta.

totusi, degeaba intrati aici. eu nu am scris decat un post amarat: Yahoo messenger – codul bunelor maniere si nu ma pot numi vreo autoritate in domeniu. acolo n-am scris decat lucrurile care ma deranjeaza pe mine cand vorbesc cu cineva pe mess.

in schimb va recomand sa va cumparati cartea. nu e scumpa si va va ajuta.

daca n-aveti chef de cheltuieli, am sa incerc eu niste sfaturi timide si neprofesioniste:

1. nu scuipati pe strada. nimic mai urat decat sa mergi cu un barbat la brat si, din vreme in vreme, sa-l auzi pe respectivul ca-si drege glasul, isi trage mucii din nas, ii aduna apoi in gatlej dupa care ii proiecteaza cu precizie pe asfalt. iti vine si tie sa proiectezi ceva pe asfalt….da’ nu va spun ce.
2. nu racniti pe strada. oricat de inteligent te-ai crede, poti fi si nepotul lui Confucius, lumea din jur are propriile probleme si foarte putin chef sa-ti asculte injuraturile elaborate, remarcile mustind de intelepciune si marturisirile intime.
3. conversatiile telefonicele sunt o treaba intima, te intereseaza doar pe tine si cel cu care vorbesti. stim ca mori de nerabdare sa-ti afisezi bengosenia de mobil, stim ca ti-ai supt maselele si ti-ai mancat de sub unghii ca sa-ti cumperi minunea tehnologica dar crede-ne, am mai vazut telefoane. nu impresionezi pe nimeni.
4. e o chestie de bun simt sa incerci sa nu scrijelesti retina celor din jur cu felul in care te imbraci. sunculitele trebuie ascunse, nu se mai poarta de pe vremea lui Rubens. daca bate soarele puternic, evita paietele, papucii de aur, gentile de argint. s-ar putea sa provoci orbirea soferilor ceea ce ar putea duce la teribile accidente de masina!
5. incearca sa nu-ti arati bolul alimentar cand mananci. e urat, dezgustator si-ti scapi mancarea din gura. daca nu te intereseaza ce cred ceilalti, gandeste-te ca, in felul asta, ai putea sa-ti patezi frumosul tricou cu paiete! deci: incearca sa mananci cu gura inchisa!

ar mai fi o gramada dar e 1 noaptea si mi-e somn. un ultim sfat: cand nu stii cum sa procedezi intr-o situatie, incearca varianta cea mai discreta, cea mai putin deranjanta pentru cei din jur. a fi discret e un semn de bune maniere!

later edit: din ce in ce mai multi omuleti cauta planificari la dirigentie. va anunt ca am la a IX-a, a X-a si a XI-a liceu. cine vrea, sa racneasca. mentionez ca-s bine facute pentru ca le-am furat de la insasi sefa comisiei dirigintilor!