Frumusete…

ma uitam aseara la televizor si am nimerit pe Travel and Living, ca de obicei, pe la sfarsitul emisiunii. habar n-aveam la ce emisiune ma uit si incercam sa prind din mers. erau vreo opt fete pana in 25 de ani in jurul unei mese. slabute, cu cearcane imense, cu priviri triste si ratacite. in fata lor cate o farfurie imensa cu o chestie mica si neidentificabila in mijloc – mancarea lor. primul gand: o emisiune despre tulburari de alimentatie, despre anorexie. la un moment dat apare o fata frumoasa, roz in obrajori, priviri vioaie si un aspect, in general sanatos. incepe sa le intrebe daca le e dor de casa, cum se simt acolo, daca e totul in regula. eu, in gand: clar, astea-s anorexice si acum sunt la tratament.

apoi fata incepe sa le povesteasca despre cum a scapat ea dintr-un tsunami, cum si-a pierdut logodnicul in tragedie, cum a stat 8 ore intr-un palmier si in timpul asta auzea voci de copii strigand dupa ajutor dar pe care nu-i putea ajuta pentru ca avea bazinul fracturat si nu se putea misca, cum, la un moment dat, nu a mai auzit vocile copiilor si si-a dat seama ca nu mai putea sa-i ajute nimeni, cum, dupa ce a fost salvata, a petrecut luni de zile incercand sa se recupereze fizic si psihic dupa tragedie si cum, apoi, s-a hotarat sa deschida o fundatie de ajutorare a victimelor afectate de tsunami si cum acest lucru a ajutat-o in primul rand pe ea sa devina mai puternica si sa treaca peste tragedia personala.

eu, de altfel impresionata de povestea fetei, m-am gandit firesc ca e un discurs motivational a carui concluzie fireasca este: sunt oameni pe planeta care traiesc adevarate tragedii si care, totusi, gasesc puterea nu numai sa treaca peste ele dar si sa-i ajute pe altii. fetele sunt puternic impresionate, isi sterg pe furis o lacrima, se uita cu maxima admiratie la fata care-si povestea tragedia de parca ar fi vorbit de altcineva.

si apoi se termina emisiunea. eu, crezand pana la sfarsit ca e vorba de niste fete bolnave de anorexie, aflu cu stupoare din genericul de final ca, de fapt, am urmarit „A model’s life” (sau asa ceva)!!!! deci fatucile alea scheletice, triste, incercanate, pamantii la fata erau modele. fetele alea vor urca pe acel catwalk si vor fi vazute drept idealuri de frumusete. vor aparea pe imense panouri publicitare, machiate si photoshopate si toate fetele le vor privi cu admiratie si invidie, sperand ca vreodata vor ajunge si ele sa arate la fel.

asa ca m-am apucat de ceva research pe gugal si va ofer ceva statistici (v-am mai zis ca ador statisticile?):

• tulburarile de alimentatie au cea mai mare rata a mortalitatii din toate bolile mentale
• 5-10% din cei care sufera de anorexie mor in 10 ani
• doar 30-40% se recupereaza complet
• doar unul din 10 oameni primeste tratament
• tratamentul costa in jur de 30.000$ pe luna pentru cei internati si 100.000$ pentru cei care aleg sa se trateze acasa
• companiile de asigurari nu acopera costul cheltuielilor de tratament
• 95% din cei cu tulburari de alimentatie au varste cuprinse intre 12 si 25 de ani
• 50% din fete intre 11 si 13 ani se vad ca fiind supraponderale
• 80% din fetele de 13 ani au incercat sa tina o cura de slabire

citind pe ici pe colo am aflat ca aceste fete trebuie considerate bolnave psihic si nu doar sclifosite (asa cum nu m-am putut eu abtine sa gandesc), ca tratamentul implica eforturile unite a cel putin 3 medici: nutritionist, psihiatru si un generalist (anorexia afecteaza toate organele interne). cauzele anorexiei sunt diverse: genetice, depresii, cauzate de mediu familial.

si care-i scopul acestui post? am colege ale caror fete de 10, 11, 12 ani tin deja cura de slabire si mamicile lor sunt tare mandre de ele, am eleve care se vad grase desi arata OK (parerea mea), am colege care nu vorbesc decat de calorii, diete, ceaiuri de slabit, pilule de slabit si al caror scop in viata pare sa fie sa dea cateva kilograme jos. e in regula sa sa ai grija de felul in care arati. dar nu cred ca mai e in regula cand gandul ca trebuie sa slabesti pune stapanire pe tine si toata viata ta se invarte in jurul cantarului!