sportul meu de performanta

multi din cei care ma cunosc si-n viata reala au busit in ras numai citind titlul si probabil acum nu pot citi postul din cauza lacrimilor. dragii mei, n-am ce face, trebuie sa scriu un post despre sportul meu de performanta pentru ca am primit o leapsa de la Paula.

deci sa incepem: urasc sportul! urasc miscarea! in liceu trebuia sa purtam pantaloni scurti negri si tricou alb la orele de sport si, drept urmare, dom’ profesor nu m-a prea vazut pe la orele de sport si, drept urmare, s-a cam suparat si, drept urmare, m-a lasat cu media neincheiata!

semestrul urmator a trebuit sa-mi dau normele. nu mai aveam scapare! din toate nesuferitele de probe, o tin minte pe cea la lada. nu stiu daca mai stiti dar era ladoiul ala in forma de piramida mayasa (mie mi se parea ca seamana oarecum cu o piramida si in ceea ce priveste inaltimea), in fata piramidei era o trambulina. eu trebuia sa vin din alergare, sa topai pe trambulina si apoi sa ma dau de-a rostogolu’ pe piramida, dupa care sa sar elegant in doua copitute si sa ridic mainile deasupra capului ca si cum as fi facut nu’s ce mare isprava.

problema e ca nu vroiam sa sar. creierul meu luase in calcul ambele variante:

1. sar si-mi rup gatul pe minunea aia

2. nu sar si raman repetenta din cauza sportului.

acum…na! eram tanara, un copil aproape! nu apucasem sa-mi traiesc viata. abia ii simtisem gustul si tare imi mai placea! voi ce-ati fi facut? pe de alta parte….mare lucru ca ramaneam repetenta! ce-i un an la urma urmei?

in timp ce eu stateam uitandu-ma la piramida aia si rumegand variante in cap, ii vine profului o idee: sa ma urc pe trambulina, sa ma tin cu mainile de ladoi si sa sar de fund in sus. eu deodata m-am luminat la fata si am fost de acord.

– si asa o sa-mi puneti nota?

– nu, mai fata. vreau sa-ti arat ca trambulina aia te ajuta sa sari in varful lazii.

mda…..aham…ok….whatever…asta pot s-o fac dar oricum nu ma puteti obliga sa fac tumbe pe lada, zise Oana in gandul ei.

si m-am urcat reticenta pe trambulina, m-am aplecat, am pus mainile pe lada si am incercat o saritura timida. uuuuuuuuu.  si inca una, mai fortoasa. uuuuUUUUUUUUUUuuuu! totul mergea bine, incepusem chiar sa ma distrez. pana-i vine profului ideea sa ma ajute. asa ca baga mana sub mine, ma apuca de burta si ma impinge in sus. nu stiu daca ati mai auzit vreodata hohote isterice de ras (mai degraba chitaieli) intr-o sala de sport aproape goala. ce sa fac daca ma gadil? da’ rau de tot! si in timp ce eu radeam spasmodic deodata il apuca pe bietul om lehamitea si-mi spune:

– gata, ai luat 5 la lada, sa trecem la urmatoarea.

n-am ramas repetenta. si, intr-un final am sarit si la lada. dar stiu ca i-am scos bietului om peri albi.

dupa toata povestea asta sper ca nu aveti pretentii sa am si povesti cu sporturi de performanta! sa fim seriosi!  😀

si, pentru ca e o leapsa, frumos ar fi sa o dau mai departe. dar eu sunt darnica si o las la liber. s-o ia cine vrea!

Anunțuri

10 responses to “sportul meu de performanta

  1. Oana,aia esti tu din …puncte-puncte? Balerina,nu alta…. 😛
    Cat de bine te inteleg!!Cred ca racii sunt un antitalent total in sport,ca eu ma scoteam in trim I si III,ca-n II la sala….bata hahahahaha!Atata ma pricepeam ,sa fug mancand pamantul si-nainte si ‘napoi. 😀 Tin minte cum nu puteam face podul si nici lumanarea.La sarituri,imi iesea doar fuga si bataia pe trambulina,dupa care stop. : lol: Acum rad de ma prapadesc amintindu-mi si citind ispravile tale.
    Unde mai pui ca ne omora si in anul I,plus aia militareasca,tot un fel de sport pentru mine.Naspa!

  2. eu n-am mai prins sport si armata in facultate. ceea ce e un lucru minunat nu numai pentru mine personal ci si pentru omenire: as fi vaduvit lumea de o asa valoare intelectuala! 😀

  3. Cum maine e Ziua Indragostitilor pe meleaguri valencieni, am trecut sa iti urez si tie toata iubirea si fericirea din lume 🙂

  4. Laura, ce dragut!!! multumesc.
    si tie iti urez numai zile ale indragostitilor tot anul si toata viata! 🙂

  5. am ras zdravan la povestioara ta, desi eu nu am avut parte de astfel de patanii 😉 am avut vreo 6 sau 7 generatii de profi de sport in familie, inclusiv mama si unchiul meu, fratele mamei, asa ca la ore, eram campioana la sport, handbal, basket…mi-amintesc si de ladoi, da, dar culmea, era unul din preferatele mele (mai putin ziua in care am sarit prea tare de la trambulina, nu m-am rostogolit si am nimerit cu burta in ladoi)
    ;-)))
    insa pataniile mele si sportul meu de ne/performanta…cahhh…matematica!

  6. Jamilla, daca ai sti cat le uram pe cele ca tine! 😀

    in schimb eu am fost tare la mate….pana printr-a X-a…cand am descoperit alte placeri in viata! 😉

  7. Brain Damaged by w33d

    Grasa cumva ? ca de obicei astea au o atitudine asemanatoare fata de sport

  8. da

    tu – lipsit de tact si diplomatie cumva? ca astia scot, de obicei, chestii din astea din ei. 🙂

  9. eu am 12 ani, si la sport facem sarituri la lada. prima data aveam emotii, si imi tremurau picioarele. prima saritura a fost buna, cu exceptia aterizatului, caci am aterizat in genunchi… in rest am luat 10 😀 si la capra la fel… dar cred ca m-a ajutat si baletul pe care l-am facut timp de 8 ani (de la 4 ani pana acum, cand m-am oprit….) . in fine, am avut si peripetii in clasa noastra, caci o fata si-a luat prea tare avant, a sarit pe trambulina si efectiv, am vazut-o cum zboara… noroc ca s-a prins de lada, a facut tumba si a mai sarit o data… de data aceea bine.

  10. Cristina, ma bucur sa vad ca mai sunt copii carora le place sportul. 🙂

    de ce nu-ti faci si tu blog? esti mai coerenta decat multi adulti pe cere-i stiu eu! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s