Category Archives: vorbe’n vant

Cum sa…(acest post e un mare misto si trebuie tratat ca atare) partea a II-a

continuarea a partii I

ati obtinut look-ul pe care il doreati. sclipiti in soare, atrageti atentia, lumea va invidiaza, dusmanii mor de ciuda, prietenele isi baga gheara in gat. dar nu va imaginati ca asta e tot. partea mai importanta acum urmeaza:

COMPORTAMENTUL!

sunt anumite lucruri pe care scoala (si poate si parintii) incearca sa vi le imprime pe creieri ca fiind calitati: modestia, bunul simt, bunatatea si alte tampenii din astea. UITATI-LE!  sunt bune doar pentru pampalaii clasei, pentru luzerii buni de calcat in picioare.

secretul e sa-i vedeti pe toti cei din jurul vostru ca fiind inferiori. studiati-i! analizati-i! gasiti-le punctele slabe! refuzati sa credeti ca ceilalti ar putea avea vreo valoare.

dupa ce faceti o lista cu defectele (fizice, morale, psihice) ale celor din jur, spuneti-le in fata ceea ce credeti. ironia e o arma foarte eficienta: cu cat mai rautacioasa, cu atat mai bine! incercati sa folositi figuri de stil (epitete, metafore, comparatii). daca la un moment dat, prin absurd, incepeti sa nutriti sentimente de mila la adresa victimei, incercati sa va autoconvingeti ca tot ceea ce spuneti o va ajuta pe persoana respectiva sa-si imbunatateasca propria imagine.

tupeul e o componenta importanta a comportamentului unei persoane populare. cuvinte cum ar fi „te rog”, „multumesc” trebuie uitate definitiv. persoanele din jurul vostru sunt facute sa va serveasca, diversele obiecte pe care va pica ochii va apartin, ele sunt doar temporar in posesia altora. a sta frumos la rand, a saluta persoanele care nu sunt in cercul de prieteni intimi, a face altora loc sa treaca, a ceda locul in autobuz…etc…toate astea sunt semne de slabiciune.

un alt secret este mimica fetei. ea trebuie sa arate sentimente de greata profunda.  nu aveti voie sa arati bucurie, entuziasm, multumire. toate astea reprezinta slabiciuni. singurul sentiment care trebuie sa razbata prin tencuiala machiajului trebuie sa fie acela de dezgust profund.

limbajul corpului va trebui sa completeze armonios acest ansamblu. spatele drept, sanii inainte, capul dat usor pe spate (unele coafuri necesita ca el sa fie si putin inclinat intr-o parte pentru a putea vedea prin suvitele asimetrice si viu colorate de par). mainile indoite din cot, antebratul indreptat indraznet spre cer. intr-o mana se va tine telefonul (telefoanele), cealalta va sustine delicat trollerul de care vorbeam in partea I.

acest ghid e departe de a fi complet. dar, urmand aceste sfaturi simple, sansele de a deveni o persoana populara cresc considerabil.

Copilaria, varsta de aur….ete na!

cica e bine sa fii copil: n-ai griji, e tot timpul cineva care sa aiba grija de tine, nu esti stresat, ai o gramada de timp liber, iti petreci viata jucandu-te, dormind si mancand.

ete na!

nu zic ca nu mi-a placut sa fiu copil. am noroc de doi parinti normali la cap care mi-ai oferit o copilarie cat se poate de normala si o educatie la fel de normala (pe atunci). m-au dat, saracii, si la pian dar nu mi-a placut. daca cititi aici va puteti face o idee despre copilaria mea.

dar nu despre copilaria mea e vorba in acest post ci despre copilaria unui copil generic…sa-i zicem Ionel…

acest Ionel nu e chiar asa de lipsit de griji cum crede lumea. universul lui e la fel de mare ca al nostru doar ca mult mai intunecat. o gramada de fenomene inexplicabile se petrec in el incepand cu fenomenele naturale (tunete, fulgere, grindina..) pana la cele din lumea oamenilor mari – fenomene misterioase despre care oamenii mari vorbesc in soapta sau cand nu e el de fata.

v-ati intrebat de ce copiii mici au cosmaruri atat de des? din cauza ca exista atatea necunoscute in lumea lor. pe toti ne sperie necunoscutul, cu atat mai mult pe un copil usor impresionabil.

si acum imi amintesc un cosmar avut in copilarie: toti membrii familiei se transformasera in cai negri cu ochi rosii stralucitori si ma urmareau ca sa ma ucida. eu ma urcasem pe acoperisul unei case si ma ghemuisem sperand sa nu ma vada dar ei erau acolo, jos si ma priveau tacuti. brrrrrrrr!!!!

mie imi place sa fiu om mare: pot sa ma uit la televizor pana la ce ora vreau eu, nu-mi zice nimeni sa ma spal pe dinti dimineata (doar bunul simt), sa-mi mananc ciorbica, nu mai fumez pe ascuns, cand fulgera si tuna stiu (in mare) ce se intampla si nu mai cred ca am suparat pe cineva acolo sus si, in general, pot sa fac ce vreau fara sa ma cicaleasca nimeni.

P.S. jumatatea mea nu e atat de norocoasa (ma refer la partea cu cicalitul…)

Vacanta!!!

sunt in vacanta!!!!  timp de o saptamana pot sa fac ce vrea pectoralul meu!!!!! va dati seama? nu-i asa ca ma invidiati putin? nu ma mai trezesc la ora 6 dimineata, nu mai plec cand e intuneric afara. eu stau in patutul moale si caldut, langa catelul meu moale si caldut, pe pernuta mea moale si calduta in timp ce sotiorul meu moale si caldut trebuie sa se imbrace si sa iasa in bezna de-afara care nu e nici moale nici calduta ci rece si umeda! muhahahaha!!!!

deci pectoralul meu im spune sa zac in pat cu laptopul in brate o vreme apoi sa ma uit la televizor apoi, pentru ca toate astea sunt destul de obositoare, sa trag un pui de somn. good plan! dar creierul meu de fiinta superioara imi spune raspicat: scoal’te femeie si fa curat, fa patul, mai da si tu cu aspiratorul ala ca de aia l-ai cumparat si vezi ce-ai prin frigider sa faci si tu ceva de mancare!!!! offff, ce dilema! va zic mai pe seara cine a castigat!

dar sa nu uitam de la ce-am plecat: VACANTA!!!!

gata, v-am pupit! pa!

Oana are mere dar nu are minerale!

na c-au trecut iar vreo doua saptamani de cand n-am mai scris pe aici. si de data asta n-am nici o scuza plauzibila in afara de o nesfarsita lene…

sau stai! am gasit una: mi-a zis doctoresa mea de familie ca as fi demineralizata rau de tot. as putea explica asa starea de apatie? (ca lene suna prea urat)

deci, ce-am mai facut eu in astea doua saptamani: in primul rand am realizat ca (iar) nu am note destule. asa ca m-am pus pe treaba si am dat lucrari. maldare! teancuri! munti! care lucrari au fost si corectate…cu greu…dar au fost corectate. ce sa fac daca urasc sa dau note! nu s-ar putea inventa un alt sistem de evaluare, ceva care sa nu implice note, lucrari de control, portofolii si alte minuni din astea?

ce-am mai facut? am asistat cu oarecare amuzament la spectacolul pilelor in actiune. si acum e momentul in care ma laud cu faptul ca al meu cumnat e mare mahar in politica si medicina pe aici prin Constanta. prima oara cand m-am dus la analize nu m-am gandit ca ar fi cazul sa ma laud cu cumnatul la tantile alea de la laborator. rezultatul: mi-au vorbit de parca eram ultimul gandac din lume, ala de a supravietuit  unui masiv atac nuclear, nu mi-au dat chitanta decat dupa ce m-au vazut hotarata sa nu plec fara tzidula cu pricina si in general au fost ingozitor de „dragute” cu mine. drept e ca si io’s de vina: nu am kile de haur pe mine, si toalele mele au doar functia de a ma acoperi si de a ma apara de intemperii…n-am etichete din alea de firma pe dinafara…

a doua oara mi-am luat sotul din dotare cu mine, care sot a intrat cu tupeu si a zis cine e si ce vrea. rezultatul: mai aveau putin si ma scarpinau si-n poponeata. ce bani? lasati, aveti trimitere, nu trebuie sa platiti! (mentionez ca si prima oara aveam trimitere dar atunci „se terminasera fondurile”).  nu-s ce nu era bine dar „nu-i nimic, lasati trimiterile aici si veniti maine la prima ora si se rezolva. eeeee, nici o problema, se mai intampla.”  si cam asa ma distrez eu in ultimul timp!

un alt fapt demn de mentionat ar fi acela ca ma bantuie un gand sa-mi gasesc alta slujbusoara. imi place la nebunie ce fac dar m-am cam saturat de saracie, de umilinte si de nervi tocati marunel-maruntel. sunt perfect constienta ca orice meserie e grea dar inchideti putin ochii si imaginati-va ca sunteti inchisi timp de 50 de minute cu o hoarda de 30 de adolescenti teribilisti, mustind de hormoni, imbuibati cu Coca-cola, chimicale frumos ambalate,  filme porno si de groaza. si nu numai ca trebuie sa supravietuiti dar mai trebuie sa ii si invatati ceva. si asta devine din ce in ce mai usor dupa un anumit numar de ani (11 in cazul meu). partea pe care incep sa nu o mai suport e imbecilitatea unora care ajung intamplator sefi (directori, metodisti, inspectori, ministri, etc). ca sa nu mai vorbesc de toata umilinta asta cu marirea de salarii. sa le dam bani….sa nu le dam…noi le-am da dar uite ce se intampla in scolile romanesti. si incepe un val de emisiuni in care se arata profesori beti, incompetenti, care fac striptease… vedeti? dupa ce ca nu-si fac treaba mai vor si bani!

si gata. sper sa nu mai treaca iar doua saptamani pana la urmatorul post. (dar nu promit nimic, stiti voi…sunt demineralizata rau de tot!)  😛

P.S. poate gasiti voi un titlu frumos pentru postul asta ca eu n-am fost in stare. castigatorului ii voi oferi gratis toata stima si tot respectul meu!  😛

Later edit: envi a gasit un titlu dragut. daca nu va place, gasiti voi altul mai bun!  😛

uffffffffffffffffffff

sad-smiley

dragii mei 3 cititori fideli, pe aceasta cale vreau sa va anunt ca sunt in continuare o albinuta harnicuta. nu, nu e bine. mai degraba un bou tarat de belciugul din nas. eniuei, sunt iarasi ocupata. nu va mai zic ce si cum ca o sa spuneti ca prea ma plang.

azi a incercat un elev sa se sinucida in plin consiliu profesoral. amanuntele sunt complet lipsite de importanta acum, ce e important e ca nu a reusit, a promis sa accepte niste sedinte la psihologul scolii si mie nu-mi mai trece durerea de cap care m-a pocnit cand l-am vazut catarat pe fereastra.

si gata. atat pentru azi.

vorbe adanci

funny_love_birds

vorbeam cu consortul mai demult, intr-un moment de maxima filozofeala:

eu: iti dai seama ce cretinatate? te nasti om liber, cu dreptul de a dispune de viata ta in masura in care nu incalci legea si nu faci nimanui nici un rau si apoi te insori!

el: da, si te transformi in copil din nou: trebuie sa spui unde pleci, cand vii, nu poti sa intri incaltat pe covor, nu poti sa-ti lasi sosetele aruncate pe unde-ti vine…

moment de tacere…frunti incruntate in spatele carora se infiripa ganduri…

el: stii ce-ar fi misto? sa gasesti pe una dar sa nu te insori si nici macar sa nu locuiesti cu ea.

eu: da, mah, da isi baga coada iubirea. si vrei s-o vezi din ce in ce mai des si decat sa dai bani pe drumuri mai bine te muti cu ea. sau ea cu tine.

el: da, mah, si mai vrei sa faci si copii…

eu: vezi? e bine sa fii casatorit la urma urmei.

el: mda…

I’m back!

nu stiu daca v-ati dat seama dar de vreo doua saptamani n-am mai trecut pe-aici. am fost busy, busy, busy as a bee. si asta m-a cam dat peste cap. nu uitati, vorbiti cu un om la care lenea e un mod de viata (adica de mine e vorba).

suntem intr-un proiect Comenius (nu, nu ma dau mare   😀   ) si doua saptamani am muncit sa pregatim copiii si materialele pentru plecarea in Berlin, acolo unde e prima intalnire. si da-i la mape de prezentare, filmulete, carti de vizita, logo-uri, linistit copii emotionati, speechuri, linistit parinti emotionati, cautat poze, plastifiat, rezervat bilete de avion, cautat microbuz carat oameni la Otopeni, cautat funda tricolora legat foi, scos la imprimanta, injurat imprimanta de doi lei …  nu, n-am facut eu singura toate astea dar am muncit si eu o gramada! cand credeam ca s-a terminat treaba, mai venea vreuna c-o idee: „ce-ar sa facem si…” si restul, entuziasmati: „daaaaaa!”. si tot asa.

in continuare n-avem apa calda!   😦   acum cica dam in judecata pe tanti administratoare care ne-a tepuit cu vreun miliard 600.

s-a amanat si greva profesorilor deci e clar ca nu vom vedea majorari de salarii!  😦

a venit frigul de-a binelea. miroase a iarna pe-afara dar bine ca mi-am luat cizme noi. de fapt, daca stau sa ma gandesc mai bine, frigul a venit a doua zi dupa ce mi-am luat cizme…hmmmm…

in decembrie o sa am inspectie de grad! deci….din lac in put. incep sa cred ca e o conspiratie mondiala care nu ma lasa pe mine sa lenevesc cat as vrea! poor little me!  😀

uuuuu! era sa uit: ma aflu cu mandrie printre cei 10 finalisti la concursul organizat de eMag. tineti-mi pumnii si mi-i dati voi inapoi cand se termina concursul!  🙂

si gata. deja am scris mai mult decat imi permite structura mea interna de lenes cronic!  😀

later edit: nu am castigat concursul eMag dar puteti merge la Jamilla s-o felicitati! bravo Jamilla, le-ai aratat tu lor!   😀

Pă vremea mea….

toata lumea se plange de vremurile in care traim: ca nu mai citeste nimeni o carte, ca toata lumea fuge dupa bani, ca toti sunt snobi si nu vor decat tzoale de firma, ca e poluare, ca se duce naibii planeta si nimeni nu face nimic (sau prea putin), ca-s razboaie, ca-s teroristi, ca umbla violatori si pedofili in libertate ca pe tarlaua lor, ca toti se gandesc numai la sex, ca e criza, ca e coruptie, ca e saracie, etc.

ok, si eu m-am plans, de ce sa nu recunosc. dar, una peste alta, eu sunt tare mandra ca m-am nascut acum. singurul lucru pe care-l regret este ca nu voi trai mai mult sa vad si eu unde va ajunge oamenirea!

traim vremuri interesate (asta nu e neaparat de bine). tehnologia avanseaza de la o zi la alta. avem acces la cea mai mare sursa de informatie care a existat de la inceputul omenirii pana acum: internetul. avem acces la o tehnologie uimitoare care ne poate duce pe luna, ne poate tine in viata dupa un accident chiar daca din noi a mai ramas doar bustul si jumatate din cap (bbrrrrr, macabru!), ne poate scuti de o munca fizica grea si monotona dandu-ne posibilitatea, astfel, sa ne ocupam timpul cu lucruri mai interesante, ne permite sa comunicam instant cu oricine, oriunde s-ar afla, stergand astfel distantele geografice si, in consecinta, si pe cele culturale.

si toate s-au intamplat intr-un timp atat de scurt. nu am o suta de ani dar imi amintesc foarte clar cum, in copilarie, imi faceam temele la lampa de gaz pe care bunicul o stergea zilnic (ok, nu e un exemplu foarte relevant, electricitate aveam dar ne oprea Ceausescu lumina zilnic). imi amintesc cum trebuia sa citesc 3 carti ca sa gasesc nu stiu ce informatie in timp ce acum dau un click si am informatia, imi amintesc ca trebuia sa urlam in telefon ca se ne auda cel de la capatul firului si ca o convorbire interurbana era destul de scumpa. imi amintesc ca scriam scrisori care faceau o saptamana pe drum si ca asteptam inca o saptamana sa vina si raspunsul. hartia igienica era aspra si cu cioturi de lemn in ea, tampoane nu existau si vata avea bucatele de ate colorate, nu aveam cuptor cu microunde, masina de spalat automata, blender, aer conditionat, centrale de apartament, nu multi se puteau mandri ca au masina, locuiau cate 10 intr-un apartament cu doua camere, mancau oamenii cartofi si orez, se imbracau urat si, in general, standardul de viata era mult mai scazut.

in concluzie, nu cred in „pă vremea mea era mai bine”. daca are fi adevarat, lumea ar fi regresat cu fiecare generatie. si eu sustin sus si tare ca acum traim mai bine!

jucarie noua

da, de la wordpress. si normal ca trebuie sa ma joc putin. asa ca poftim de votati:      😀

Nazbatii

nu e leapsa/dar e bine/ si pe rau e numai fum/dar navalnic vuiet vine/de la Ciupercutza! (da’ stiu, tot romanul e nascut poet…)

ideea e urmatoarea: au apucat-o pe Ciupercutza nostalgii de departe, din copilarie. asa ca eu, cum nu prea mai am idei in ultimul timp, m-am apucat sa-i fur nostalgiile.

sa incepem:

eu am un frate mai mare cu trei ani decat mine. frate istet foc (salut Tizu’!) si foarte nelinistit in copilarie. asa ca a noastra copilarie a fost o continua petrecere. sa vad ce-mi mai amintesc:

imi amintesc cum ne cocotam pe sifonier folosindu-ne de rafturi ca de o scara si de acolo saream cu umbrelele (a se citi parasutele) in pat. Mamaaaaaa, de cate ori ziceai ca ai reparat patul ala?

iarna dadeam iama la camara unde mama tinea borcanele de dulceata de zmeura, fragi, capsuni, gem de prune, gutui…(nu ca v-am facut deja pofta?). si nu luam un borcan pe care sa-l mancam tot! nuuuuu, noi eram smecheri: ca sa nu se prinda mama, incepeam mai multe borcane din care nu luam decat o ligurita-doua. si asa desigilam borcanele care, daca nu erau etans capacite, aveau mari sanse sa mucegaiasca, sa se zahariseasca, chestii din astea putin importante pentru noi. dupa care ramanea de rezolvat problema linguritelor murdare de dulceata (proba incriminatorie). desi eram copii isteti (note de zece, premii, insigne de buna purtare…) niciodata nu ne-a trecut prin cap sa le spalam, sa le stergem si sa le punem la loc! nu, noi am gasit solutii inovatoare: sa le aruncam pe geam! sub geam era copertina (sau cum ii zice) de deasupra usii de intrare a blocului. si de acolo le recupera biata mama in primavara cand iesea sa ia gunoaiele stranse chiar sub geamul nostru.

jucam fotbal in casa (desi nu aveam voie). cand treaba asta se intampla in camera la noi, nu era nici o problema. mai rau a fost cand ne-am mutat campionatul in „camera aia buna”. avea mama acolo o frumoasa masuta de sticla cu ceva vaza pe ea. si era mama tare mandra de masuta aia. masuta pe care eu am plonjat ca sa prind mingea (eram in poarta). aia a fost prima bataie de la ai mei pe care mi-o amintesc. si nu pentru ca am spart masuta. bietii oameni s-au speriat ca puteam sa ma ranesc urat de tot.

sub balconul nostru era o curte cu gaini. ni se parea foarte amuzant sa incercam sa nimerim cu oua bietele gaini care nu faceau decat sa-si vada de treaba. proprietarul aduna constiincios mizeria facuta de noi si nu zicea, saracu’, nimic. pana intr-o zi cand a batut la usa noastra si i-a zis mamei toata tarasenia. nu-l deranja faptul ca-i umpleam curtea cu oua sparte sau ca ii stresam gainile. problema era ca gainile se obisnuisera sa manance oua asa ca se apucasera sa-si manance si propriile oua…

una din cele mai bune prietene ale mele era Mirela, fata vecinilor de la parter. era o famile usor disfunctionala: mama singura, usor alcoolica, vreo  11 copii. toti plini de purici si paduchi, ingrozitor de murdari dar buni prieteni de joaca. imi amintesc ca o aduceam pe Mirela  in casa si o imbracam cu rochiile de seara ale mamei, o incaltam cu cei mai buni pantofi ai ei, o machiam, o coafam, ii consumam fixativul, smacurile si spary-urile mamei pe ea. scandalul care urma era insignifiant pe langa distractia de care aveam parte.

usa in usa cu noi statea o familie, buni prieteni cu ai mei. aveau un baiat cu un an mai mare decat frate-meu (salut Razvan!). asta era si mai nelinistit decat noi. frate-meu si cu el se distrau facand pipi pe gaura de scurgere de la balconul lor, care balcon dadea in strada. si asa se mira lumea ca ploua din senin!

intr-o zi, cand ai lui erau in vizita la ai mei (asa ca pe noi, copiii, ne expedisera la  ei in apartament), nu stiu cum si-a spart frate-meu capul. Razvan, fiu de doctor si asistenta medicala, i-a zis sa stea linistit ca-l opereaza el. l-a dus in baie, i-a bagat capul sub jetul de apa de la chiuveta, i-a spalat rana si apoi s-a apucat sa-i tunda parul din jurul zgambei din capul lu’ frate-meu. eu, cand am vazut chiuveta plina de sange, am dat buzna in apartamentul alor mei, urland ca apucata: „moaaareee! veniti ca moaareee!”

mai sunt dar trebuie sa merg la serviciu. 😦

daca v-au placut, sa-mi spuneti ca mai am din astea.  🙂