Comentarii literare

nu e zi de la bunul Dumnezeu in care cineva sa nu intre pe blogusorul asta al meu in cautare de comentarii sau rezumate. mai nou cineva cauta disperat rezumatul la „Gandacelul” de Elena Farago. for God’s sake!!!! e o poezea nu roman!!!!! adica o chestie scurta, nu-ti ia mai mult de 3 minute sa citesti!!!! ia de-aici, am dat un search pe gugal pt tine:

Gândăcelul

de Elena Farago

– De ce m-ai prins în pumnul tau,
Copil frumos, tu nu stii oare
Ca-s mic si eu si ca mă doare
De ce mă strangi asa de rău?

Copil ca tine sunt si eu,
Si-mi place să mă joc si mie,
Si mila trebuie să-ti fie
De spaima si de plansul meu!

De ce să vrei să mă omori?
Ca am si eu părinti ca tine,
Si-ar plange mama dupa mine,
Si-ar plange bietele surori,

Si-ar plange tata mult de tot
Căci am trait abia trei zile,
Indura-te de ei, copile,
Si lasa-mă, ca nu mai pot!…

Asa plangea un gandacel
In pumnul ce-l strangea să-l rupa
Si l-a deschis copilul dupa
Ce n-a mai fost nimic din el!

A incercat să-l mai invie
Suflandu-i aripile-n vant,
Dar a cazut în tarna frant
Si-ntepenit pentru vecie!…

Scarbit de fapta ta cea rea
Degeaba plangi, acum, copile,
Ci du-te-n casa-acum si zi-le
Parintilor isprava ta.

Si zi-le ca de-acum ai vrea
Să ocrotesti cu bunatate,
In cale-ti, orice vietate,
Oricat de far-de-nsemnatate
Si-oricat de mica ar fi ea!

sau poate problema e ca nu stie omu’ sa faca un rezumat! dar cine cere rezumate la poezii? e clar, e un copchil puturos care prefera varianta prescurtata. trist rau de tot! 😦

Sfantul Valentin for ever and ever…

se apropie! simt deja mirosul bomboanelor de ciocolata, incep sa vad inimioare roz rotindu-mi-se in jurul capului, simt moliciunea ursuletilor de plus, aud pernutele din plus rosu repetand fals aceleasi note stridente.

dar, mai ales, simt excitarea fetelor la gandul ca vor fi atat de bagate in seama in nu mai putin de trei zile! vor da iama in mall-uri sa-si cumpere lenjerie rosie cu danteluta aurie, apoi vor umple saloanele de frumusete si apoi vor astepta vibrand de emotie, clasicul ursulet de plus si bomboanele de ciocolata.

mai simt si enervarea abia perceptibila a masculilor care vor face ceva total impotriva vointei lor doar ca sa nu-si vada mandra cu machiajul profesionist scurgandu-se pe obrajorii brazdati de lacrimi de frustrare.

as vrea ca, macar pentru cateva luni, sa fie un vesnic St. Valentine’s Day pentru ele. pariez ca in doar 2 saptamani acul cantarului va tresari violent protestand impotriva tonelor de bomboane de ciocolate, vor suferi de astm din cauza pufului de la ursuletii de plus ieftini, vor avea rani urate provocate de danteluta aurie a chiloteilor festivi (si ei ieftini).

ok, v-ati prins, nu-s deloc romantica. sau, mai bine zis, nu inghit deloc romantismul asta facut la comanda si lipsit de orice originalitate. daca vrea sa-mi demonstreze cat de mult ma iubeste, poate face un mic efort de gandire si gaseste ceva care sa nu se inscrie in trendul asta de 2 lei si care sa ii faca si lui placere.

pfiu! am zis-o si pe asta!

Solutie de criza

acesta e catelul meu:

dupa cum vedeti nu e vreun dog german, adica are doar vreo 6 kg (nu stiu exact cate pentru ca niciodata nu sta destul de linistita cat sa-mi dau seama). nu e nici vreun caine flocos, mitos, paros. dar lasa par ceva de speriat. azi m-am hotarat s-o perii si iata ce am scos din ea!

si nu am terminat doar ca micuta s-a plictisit, s-a revoltat si apoi a planuit evadarea. actiune plina de succes. acum e la picioarele jumatatii mele, sub birou. cainele sub birou, nu jumatatea.

ideaa e, cum as putea eu sa scot bani din asta? m-am gandit la perne, plapumi, pilote. am vazut pe Animal Planet o tanti care facea pulovere din parul cainilor ei. daca mai aveti idei va astept. bineinteles, veti avea un oarecare procent din profit….  😛

S-a facut a dracului!

da, eu sunt aia. probabil imbatranesc intr-un ritm alert. probabil e un proces natural de adaptare la criza. stiti voi, in vremuri grele canibali ne facem ca sa supravietuim!

cert e ca nu mai suport! ce? nimic!!! nimic din ceea ce ma chinuiam sa suport inainte: copii obraznici, elevi tupeisti, parinti mai prost crescuti decat proprii copii, badaranie, oameni cu pretentii maxime de la cei din jur dar minime de la ei insisi, oameni neseriosi…si lista e lunga…

si acum sa exemplificam:

1. despre copii obraznici n-am sa spun multe. n-am copii si oricine imi poate da peste bot delicat cu fraza: „cand o sa ai copii mai vorbim noi”. eu sunt sigura ca al meu copil n-ar urla ca apucatul pe strada, n-ar lovi alti oameni cu pumnul in burta doar pentru ca s-au nimerit sa fie pe acolo intr-un moment de mare frustrare a copilului, nu s-ar tavali pe jos in magazinele de jucarii sau de dulciuri. si asta pentru ca nici eu nu am facut asa ceva acasa la mama mea. poate ar face alte tampenii dar, in momentul in care eu am fost crescuta in asa fel incat sa nu deranjez pe altii cu nimic, as sti sa-l cresc in acelasi spirit.

2. elevi tupesiti…oooo, cate exemple am aici! pana anul asta ma enervam pe moment dar cand ieseam din clasa uitam incidentul. sau ma chinuiam sa-l uit. sau incercam sa gasesc motivatii si cauze…poate eu, fara sa-mi dau seama, am starnit orgoliul micutului/micutei…. pana anul asta! gata! m-am saturat! m-am saturat de gadi-gadi-lugu-lugu. e SCOALA! e o institutie! cu reguli, program, regulament! suntem sute de oameni stransi pentru multe ore in acelasi loc limitat. regulile, fie ele de bun simt sau din regulamente de ordine interioara, nu sunt facute sa fie incalcate. sunt facute sa fie respectate ca sa nu ajungem sa ne sfasiem beregata unul altuia! as simple as that!

3. parinti prost crescuti….parinti care ma suna la 7 fara un sfert dimineata, parinti care ma suna si uita sa mai inchida telefonul fara sa se gandeasca la faptul ca poate am si alte lucruri de facut in timpul meu liber, parinti care la sedinte fac crize de isterie, care sugereaza sa spargem geamurile nu stiu carui profesor pentru ca da note prea mici… mi se pare ca traiesc intr-o lume alternativa unde nimic nu e asa cum ar trebui sa fie….

4. badaranie! iesiti din casa, nici nu trebuie sa mergeti prea departe, doar in fata blocului si aveti mai multe exemple decat v-ati dori.

stiu ca mai am pe lista dar mi s-a facut somn si am inceput sa ma enervez scriind acest post.

daca ati observat ca am folosit pluralul in adresarile mele catre cititor aflati ca e pluralul de politete!  😛

Photoshop

cu imaginea asta am castigat locul 1 la un concurs aici. imaginea e facuta dintr-un cutit, daca va uitati atent se vede. si da, mi s-a mai spus ca seamana cu marijuana! 😛

atat, nu vroiam decat sa ma dau mare.

mai am daca mai vreti. si, daca e cineva pasionat de photoshop va astept acolo, sunt oameni seriosi!

Inapoi acasa

deci: am spalat vasele, am intins rufele pe sarma (stiti ce cancer de frig e afara???), mi-am golit scrumiera, mi-am spalat un mar si acum urmeaza sa scriu un post. si rontai din mar si ma uit la ecran si asptept. cum ce? IDEEA! n-am mai scris de atat de mult timp ca nici nu mai stiu cum se face.

avantajul e ca pot scrie aproape orice, oricum nu mai intra nimeni pe aici (in afara de Eliza).

banuiesc ca ar fi frumos sa va spun ce s-a intamplat de n-am mai scris nimic de aproape un an. ei bine, n-am sa va spun (emoticon cu limba scoasa). dar, ca sa nu va macine curiozitatea, nu s-a intamplat nimic spectaculos. de fapt, nici eu nu prea stiu ce si cum, ca sa fiu sincera. am eu niste banuieli dar ar fi prea plictisitor sa va povestesc si voua asa ca mai bine fac pe mysterious lady si va las cu ochii’n ceata.

mai bine va spun cum am fost in Portugalia si ce bine a fost acolo (am si poze!). sau sa va povestesc cum am facut pneumonie? sau cum mi s-a spart lustra singura singurica de buna voie si nesilita de nimeni?

stiu ca muriti de curiozitate sa aflati de pneumonie si lustra mea sinucigasa dar prefer sa va spun de Portugalia. mai ales ca am si poze.

am stat o saptamana si am mers cu vechiul nostru proiect Comenius. da, am papat din banii Uniunii Europene! am stat intr-o statiune draguta pe malul oceanului, langa Almada care este foarte aproape de Lisabona. scoala vizata de noi era (si banuiesc ca mai este) in Almada asa ca zilnic luam un autobuz din Costa de Caparica (staiunea draguta mai sus mentionata), coboram in Almada si apoi mergeam cam o jumatate de ora pe niste stradute micute cu case deloc micute si pline de flori. atatea flori nu am mai vazut pe nicaieri.

cam asa aratau toate casele! frumos, nu?

am facut excursii in zona si a fost frumos. ia uitati aici ce panArama:

si am fost si in Lisabona

si m-a dat cu avionul (ceea ce, trebuie sa recunosc, nu mi-a prea placut…)

si am cunoscut oameni minunati si oameni enervanti. si m-am simtit acolo ca acasa. pana si maidanezi aveau pe strazi, drept e ca nu la fel de multi ca la noi, dar bine mancati! si au produse de patiserie de-ti lasa gura apa…nu e o tara buna pentru diabetici.

am facut si ceva activitati in cadrul proiectului (am plivit o gradina, am pictat pe faianta si am facut sapun de casa).

si ne-am intors in Romania. si gata.

P.S. v-am mintit la inceputul postului: am mancat DOUA mere si nu unul! 😛

om de zapada

heeeeeeey, se face aproape un an de cand n-am mai dat pe-aici….

nu vreau decat sa va arat ce-am facut:

atat

Post multifunctional

1. vreau sa urez tuturor femeilor din lumea asta in general si mamei mele in special o viata buna si putere sa treaca de criza asta nenorocita cu bine!

2. vreau sa semnalez ca in februarie acest blog muribund a impinit un anisor. la multi ani blogusorule!

acum am sa ma duc din blog in blog ca o albinuta harnica ce sunt (hehehehe) sa vad ce mai face blogosfera romaneasca si de-aiurea. revin

P.S. ce post sec, inodor, incolor si nesarat….

nimic

nu am nimic important de spus. doar ca-s bine, sanatoasa, grasa, frumoasa si devreme acasa.

de fapt, acest post e scris pentru Elisa careia ii multumesc mult pentru grija. e o draguta si, in loc sa stati aici sa-mi cititi aberatiile, mai bine v-ati misca posteriorul si ati merge pe la blogul ei. va asigur ca nu va va parea rau.

si mai vreau sa-mi cer iertare celor care ma mai vizitau pentru faptul ca scriu din ce in ce mai rar si mai prost. am ajuns la concluzia ca al meu creier e intr-un proces de degradare accelerata. cand, in loc de cuvinte, o sa vedeti ceva de genu’   „jhnboehb ksdcnn jdbcjhmloihythn  b76hjnjh”   aflati ca e expresia ultimului neuron in convulsii, inainte de a-si da obstescul sfarsit.

va pup si nu stiu cand ne mai vedem.  😦

o primavara insorita si plina de ciripituri de vrabii!

Vacanta!!!

sunt in vacanta!!!!  timp de o saptamana pot sa fac ce vrea pectoralul meu!!!!! va dati seama? nu-i asa ca ma invidiati putin? nu ma mai trezesc la ora 6 dimineata, nu mai plec cand e intuneric afara. eu stau in patutul moale si caldut, langa catelul meu moale si caldut, pe pernuta mea moale si calduta in timp ce sotiorul meu moale si caldut trebuie sa se imbrace si sa iasa in bezna de-afara care nu e nici moale nici calduta ci rece si umeda! muhahahaha!!!!

deci pectoralul meu im spune sa zac in pat cu laptopul in brate o vreme apoi sa ma uit la televizor apoi, pentru ca toate astea sunt destul de obositoare, sa trag un pui de somn. good plan! dar creierul meu de fiinta superioara imi spune raspicat: scoal’te femeie si fa curat, fa patul, mai da si tu cu aspiratorul ala ca de aia l-ai cumparat si vezi ce-ai prin frigider sa faci si tu ceva de mancare!!!! offff, ce dilema! va zic mai pe seara cine a castigat!

dar sa nu uitam de la ce-am plecat: VACANTA!!!!

gata, v-am pupit! pa!