Tag Archives: profesor

sportul meu de performanta

multi din cei care ma cunosc si-n viata reala au busit in ras numai citind titlul si probabil acum nu pot citi postul din cauza lacrimilor. dragii mei, n-am ce face, trebuie sa scriu un post despre sportul meu de performanta pentru ca am primit o leapsa de la Paula.

deci sa incepem: urasc sportul! urasc miscarea! in liceu trebuia sa purtam pantaloni scurti negri si tricou alb la orele de sport si, drept urmare, dom’ profesor nu m-a prea vazut pe la orele de sport si, drept urmare, s-a cam suparat si, drept urmare, m-a lasat cu media neincheiata!

semestrul urmator a trebuit sa-mi dau normele. nu mai aveam scapare! din toate nesuferitele de probe, o tin minte pe cea la lada. nu stiu daca mai stiti dar era ladoiul ala in forma de piramida mayasa (mie mi se parea ca seamana oarecum cu o piramida si in ceea ce priveste inaltimea), in fata piramidei era o trambulina. eu trebuia sa vin din alergare, sa topai pe trambulina si apoi sa ma dau de-a rostogolu’ pe piramida, dupa care sa sar elegant in doua copitute si sa ridic mainile deasupra capului ca si cum as fi facut nu’s ce mare isprava.

problema e ca nu vroiam sa sar. creierul meu luase in calcul ambele variante:

1. sar si-mi rup gatul pe minunea aia

2. nu sar si raman repetenta din cauza sportului.

acum…na! eram tanara, un copil aproape! nu apucasem sa-mi traiesc viata. abia ii simtisem gustul si tare imi mai placea! voi ce-ati fi facut? pe de alta parte….mare lucru ca ramaneam repetenta! ce-i un an la urma urmei?

in timp ce eu stateam uitandu-ma la piramida aia si rumegand variante in cap, ii vine profului o idee: sa ma urc pe trambulina, sa ma tin cu mainile de ladoi si sa sar de fund in sus. eu deodata m-am luminat la fata si am fost de acord.

– si asa o sa-mi puneti nota?

– nu, mai fata. vreau sa-ti arat ca trambulina aia te ajuta sa sari in varful lazii.

mda…..aham…ok….whatever…asta pot s-o fac dar oricum nu ma puteti obliga sa fac tumbe pe lada, zise Oana in gandul ei.

si m-am urcat reticenta pe trambulina, m-am aplecat, am pus mainile pe lada si am incercat o saritura timida. uuuuuuuuu.  si inca una, mai fortoasa. uuuuUUUUUUUUUUuuuu! totul mergea bine, incepusem chiar sa ma distrez. pana-i vine profului ideea sa ma ajute. asa ca baga mana sub mine, ma apuca de burta si ma impinge in sus. nu stiu daca ati mai auzit vreodata hohote isterice de ras (mai degraba chitaieli) intr-o sala de sport aproape goala. ce sa fac daca ma gadil? da’ rau de tot! si in timp ce eu radeam spasmodic deodata il apuca pe bietul om lehamitea si-mi spune:

– gata, ai luat 5 la lada, sa trecem la urmatoarea.

n-am ramas repetenta. si, intr-un final am sarit si la lada. dar stiu ca i-am scos bietului om peri albi.

dupa toata povestea asta sper ca nu aveti pretentii sa am si povesti cu sporturi de performanta! sa fim seriosi!  😀

si, pentru ca e o leapsa, frumos ar fi sa o dau mai departe. dar eu sunt darnica si o las la liber. s-o ia cine vrea!

toalete

ati observat cum toaletele de la diverse localuri sau hoteluri incep sa semene din ce in ce mai mult cu niste nave spatiale extraterestre? sunt foarte lucioase, toate alea sunt facute din inox care sclipeste rece in lumina neoanelor, au zeci de butoane, butonele, manete. trebuie sa fii foarte atent: de unele se trage, altele se imping. pot fi impinse in jos, in sus, in lateral. uneori nu e nevoie decat de miscarile anumitor parti ale corpului ca sa declansezi actiuni: bagi mainile sub robinet – porneste apa, bagi mainile sub uscator – te izbeste un jet de aer cald. apropo de uscatorul ala: a avut cineva rabdarea sa stea cu mainile in jetul de aer cald pana i se usuca apa de pe maini? doar mie mi se par inutile?

unele nu arata a bai deloc: un bolovan cu o scobitura in mijloc pe post de chiuveta, o buturuga mascheaza cosul de hartii…

nici cabinele de dus nu mai sunt ce-au fost. intri la dus ca omu’ frant dupa o zi de alegaturi prin paduri si poienite si nu vrei decat sa dai mizeria jos de pe tine. si, stand acolo, simtindu-te bine, fredonand usurel ca pentru tine, dai cu ochii de un buton. oare ce-o face asta? si…asa…intr-o doara…apesi butonul. urmatorul lucru pe care-l aude consortul si jumatate din hotel e un racnet de fiara slabatica impunsa cu lancea in ochi. si apoi o cascada de injuraturi. eu, ca cadru didactic, am capacitatea de a emite nu orice fel de injuraturi, ci unele lungi, elaborate, continand o multitudine de epitete, metafore, comparatii si alte figuri de stil. si, pe langa asta, posed si o dictie perfecta astfel incat toata lumea sa inteleaga exact ce spun eu acolo si care imi sunt sentimentele in acel moment.

consortul, ingrozit, murdar de ketchup si mustar (isi scapase sandwichul pe el cand m-a auzit racnind) da buzna in baie cu ochii bulbucati:

– ce-ai, femeie?

– s-a dat dusul la mine, zic eu.

– huh? zice el.

de unde sa stiu eu ca dusul era cu vibromasaj? cand am apasat pe buton, din niste tzashpuci a inceput sa tasneasca apa. dar nu asa … ci jeturi subtiri, puternice si precise ca razele laser. am vazut pe Discovery ca jeturi de apa foarte puternice si bine directionate sunt folosite pentru a taia chiar si otelul!

nu, nu m-au decapitat, dar asta datorita instinctului meu de supravietuire care mi-a dictat sa ma feresc rapid.

oricum, experienta m-a invatat sa nu mai apas pe butoane de-aiurea. de-acum, de cate ori intru intr-o baie publica, folosesc doar ceea ce are forma clasica si al carei scop e foarte foarte bine definit.

Elevul român

Elevul român este o specie destul de răspândită in România. De fapt, el traieşte în fiecare oraş, sat sau comună din România. Succesul lui ca specie se datoreaza anumitor factori pe care vom încerca să-i studiem acum.

Pentru început, sa facem o clasificare a elevilor români. Ei se împart in:

elevi de

  • şcoala primară
  • şcoala generala
  • liceu

Azi ne vom ocupa de elevii de liceu, ei fiind subspecia cea mai interesantă.

Elevii de liceu cutreieră liberi meleagurile ţării, fiind mai des întâlniţi in mediile urbane. Ei reprezintă subspecia din vârful lanţului trofic în cadrul speciei elevului român – elevii de şcoală generală temându-se, în general, de ei iar cei de şcoală primară fiind consideraţi nesemnificativi din punctul lor de vedere.

Duşmanul natural al elevului român este profesorul român. Elevii de liceu posedă o varietate mare de metode care le asigură succesul supravieţuirii şi care îi ajuta sa evite să fie anihilaţi de profesori. Vom încerca aici sa analizăm unele din aceste metode, ele fiind prea multe pentru a le putea cuprinde pe toate.

Una din metode este disimularea. Este o metodă destul de des întâlnită in regnul animal si chiar vegetal: o specie de potârniche nordică pretinde că este rănită pentru a atrage prădătorii si a-i îndepărta de cuib; o specie de şarpe, nu numai că se preface mort cand este ameninţat, dar chiar emite un miros specific de cadavru. Disimularea in cazul elevului român se prezintă sub mai multe forme:

  • minciuna – ex. „Ma scuzaţi, eu mi-am scris tema dar ne mutăm şi mama mi-a rătăcit caietul prin casă.” „Vă rog sa nu ma ascultaţi, nu am putut să invăţ pentru că aseară ne-a inundat vecinul de deasupra si a trebuit să scoatem toate covoarele, să le spălăm….”
  • prefăcătoria – elevul român are o capacitate umitoare de a-şi schimba tonalitatea vocii, expresia feţei şi chiar culoarea pielii, toate cu scopul de a face duşmanul – profesorul român – să creadă că elevul este mult prea bolnav să fie ascultat, sa dea lucrare, sa participe la ore sau chiar sa rămână la ore.

O alta metodă de succes este enervarea duşmanului. Pentru elevul român reprezintă o luptă câştigată, o victorie importantă, chiar dacă războiul final e câştigat tot de profesor. Sunt mai multe modalităţi prin care se poate obţine acest lucru:

  • ignorarea profesorului – reprezintă o metodă de succes având în vedere că profesorul român are nevoie de doze constante de adulaţie pentru a putea supravieţui. Privându-l pe acesta de doza zilnică, se ajunge la situaţia în care profesorul, din ce in ce mai iritat, îşi pierde controlul – moment în care poate fi manipulat foarte uşor să încalce regulamentul sau regulile simple de bun simţ. Metoda, deşi eficace, prezintă totuşi pericole: este urmată, în general, de acţiuni vindicative pline de succes pentru ca, sa nu uităm, profesorul român este deasupra elevului român în lanţul trofic.
  • ironia, sarcasmul – ca în orice specie, şi în cea a profesorului român, se nasc exemplare slabe, doar că, spre deosebire de alte specii, aceste exemplare nu sunt eliminate la naştere sau in fragedă pruncie. Elevul român are o capacitate uluitoare de a depista aceste exemplare şi de a profita de incapacitatea lor de a răspunde în mod corespunzător atacurilor verbale. Problema cu aceasta metodă este că, pentru a compensa lipsurile intelectuale ale exemplarului din corpul didactic, acesta îşi dezvoltă agresivitatea peste normele admise. Prin urmare, acţiunile vindicative vor fi mult mai usturătoare.

Violenţa, deşi reprezintă o măsură extremă, face şi ea parte din arsenalul elevului român. Se poate manifesta verbal (cel mai adesea) dar si fizic (în cazuri, totuşi, rare). Apare, de obicei, ca răspuns la acţiunile de anihilare extreme întreprinse de profesori: lucrari de control neanunţate, incercarea de eliminare a elevului român din propriu teritoriu – sala de clasă, ameninţări cu corigenţe, repetenţie, eliminare, exmatriculare.

Toate aceste metode ajută elevul român în lupta sa permanentă cu profesorul român. Ele, de asemenea, reprezintă bariere impotriva încercărilor profesorului român de a domestici această specie. Datorită lor, supravieţuirea elevilor români este asigurată. Atâta timp cat elevii români işi vor transmite din generaţie în generaţie aceste uimitoare metode de supravieţuire putem fi siguri că ei vor cutreiera liberi prin sălile şi pe coridoarele şcolilor din întreaga Românie.

Profesor de profesor…

witch

oare ce satisfactie ai ca profesor sa lasi 70 de elevi corigenti pe toamna? oare ce orgasme multiple simti cand intri in clasa si simti frica elevilor? ii vezi tremurand, cu palmele transpirate, respirand repede, cu inima sa le iasa din piept! si tu te asezi maiestuos la catedra, le zambesti cat poti tu mai fals si-ti ascunzi cu greu satisfactia pe care o ai vazandu-ti puterea asupra atator oameni!

si ce cantitati de ipocrizie iti trebuie ca sa incerci sa-ti convingi colegii ca buchetele imense de flori si pungile cu cadouri sunt un semn al iubirii pe care elevii ti-o poarta?

bleah…mi-e o sila imensa. gandeam, mai demult, ca sunt multi oameni care n-au ce cauta in invatamant. nu numai ca nu reusesc sa educe pe nimeni sau sa impartaseasca ceva din „vasta” lor intelepciune, dar au chiar un efect negativ asupra copiilor. dar acum imi dau seama ca exista oameni care nu ar trebui sa traiasca printre alti oameni, cel putin nu in preajma copiilor.

si ce ma enerveaza cel mai tare este faptul ca, in atatia ani de invatamant, acesti oameni au reusit, cumva, sa se convinga pe ei insisi ca ceea ce fac ei e corect si drept: elevii exista ca sa-i mulgem de cadouri, e inutil sa incercam sa-i invatam ceva pentru ca oricum sunt niste mici imbecili cu aere de teribilisti, elevii trebuie tinuti in frau prin jigniri, umilinte si teroarea repetentiei, orice secunda din ora e un bun prilej de a-i demonstra cretinului de elev ca nu are nici o sansa de a invata ceva.

da, vorbesc de o colega de-a mea. o venerabila doamna la varsta pensiei care in fiecare zi se lauda cu cat de putin invata elevii la materia ei. am incercat mai multi sa-i spunem ca, in cazul in care o scoala intreaga are mari dificultati in a invata o materie, poate nu e doar vina lor, ca n-or fi toti inapoiati! dar oama are idei putine dar fixe!

si de ce ma enervez eu asa? ar trebui sa stau in banca mea, sa-mi vad de orele mele si gata! dar problema e ca avem de-a face cu elevi din ce in ce mai agresivi. elevi care nu mai au nevoie de motive in plus de frustrari. elevi pe care ea ii toaca maruntel si apoi ni-i paseaza noua. ei bine, s-au dus naibii metodele moderne, comunicative si interactive de predare. incearca sa explici unor adolescenti umiliti si frustrati ca adultii nu-s chiar dusmanii lor de moarte si ca s-ar putea comunica cu ei intr-un mod civilizat si aproape normal. yeah…right!