Tag Archives: scoala

Oana are mere dar nu are minerale!

na c-au trecut iar vreo doua saptamani de cand n-am mai scris pe aici. si de data asta n-am nici o scuza plauzibila in afara de o nesfarsita lene…

sau stai! am gasit una: mi-a zis doctoresa mea de familie ca as fi demineralizata rau de tot. as putea explica asa starea de apatie? (ca lene suna prea urat)

deci, ce-am mai facut eu in astea doua saptamani: in primul rand am realizat ca (iar) nu am note destule. asa ca m-am pus pe treaba si am dat lucrari. maldare! teancuri! munti! care lucrari au fost si corectate…cu greu…dar au fost corectate. ce sa fac daca urasc sa dau note! nu s-ar putea inventa un alt sistem de evaluare, ceva care sa nu implice note, lucrari de control, portofolii si alte minuni din astea?

ce-am mai facut? am asistat cu oarecare amuzament la spectacolul pilelor in actiune. si acum e momentul in care ma laud cu faptul ca al meu cumnat e mare mahar in politica si medicina pe aici prin Constanta. prima oara cand m-am dus la analize nu m-am gandit ca ar fi cazul sa ma laud cu cumnatul la tantile alea de la laborator. rezultatul: mi-au vorbit de parca eram ultimul gandac din lume, ala de a supravietuit  unui masiv atac nuclear, nu mi-au dat chitanta decat dupa ce m-au vazut hotarata sa nu plec fara tzidula cu pricina si in general au fost ingozitor de „dragute” cu mine. drept e ca si io’s de vina: nu am kile de haur pe mine, si toalele mele au doar functia de a ma acoperi si de a ma apara de intemperii…n-am etichete din alea de firma pe dinafara…

a doua oara mi-am luat sotul din dotare cu mine, care sot a intrat cu tupeu si a zis cine e si ce vrea. rezultatul: mai aveau putin si ma scarpinau si-n poponeata. ce bani? lasati, aveti trimitere, nu trebuie sa platiti! (mentionez ca si prima oara aveam trimitere dar atunci „se terminasera fondurile”).  nu-s ce nu era bine dar „nu-i nimic, lasati trimiterile aici si veniti maine la prima ora si se rezolva. eeeee, nici o problema, se mai intampla.”  si cam asa ma distrez eu in ultimul timp!

un alt fapt demn de mentionat ar fi acela ca ma bantuie un gand sa-mi gasesc alta slujbusoara. imi place la nebunie ce fac dar m-am cam saturat de saracie, de umilinte si de nervi tocati marunel-maruntel. sunt perfect constienta ca orice meserie e grea dar inchideti putin ochii si imaginati-va ca sunteti inchisi timp de 50 de minute cu o hoarda de 30 de adolescenti teribilisti, mustind de hormoni, imbuibati cu Coca-cola, chimicale frumos ambalate,  filme porno si de groaza. si nu numai ca trebuie sa supravietuiti dar mai trebuie sa ii si invatati ceva. si asta devine din ce in ce mai usor dupa un anumit numar de ani (11 in cazul meu). partea pe care incep sa nu o mai suport e imbecilitatea unora care ajung intamplator sefi (directori, metodisti, inspectori, ministri, etc). ca sa nu mai vorbesc de toata umilinta asta cu marirea de salarii. sa le dam bani….sa nu le dam…noi le-am da dar uite ce se intampla in scolile romanesti. si incepe un val de emisiuni in care se arata profesori beti, incompetenti, care fac striptease… vedeti? dupa ce ca nu-si fac treaba mai vor si bani!

si gata. sper sa nu mai treaca iar doua saptamani pana la urmatorul post. (dar nu promit nimic, stiti voi…sunt demineralizata rau de tot!)  😛

P.S. poate gasiti voi un titlu frumos pentru postul asta ca eu n-am fost in stare. castigatorului ii voi oferi gratis toata stima si tot respectul meu!  😛

Later edit: envi a gasit un titlu dragut. daca nu va place, gasiti voi altul mai bun!  😛

mi-au murit (aproape toti) laudatorii!

…asa ca ma laud singura.

va spuneam aici ca suntem bagati adanc intr-un proiect Comenius si ca elevii nostri vor merge la Berlin pentru o prima intalnire cu celelalte tari participante. ei bine, au fost, au prestat, s-au intors. cu bine! si, nu numai ca nu s-au facut de rusine, dar s-au prezentat chiar foarte bine! adica au fost cei mai tari din parcare!!!!

au facut o prezentare despre Romania, Dobrogea, Constanta si liceul nostru si au ramas omuletii fermecati de imaginile aratate. adevarul e ca avem ce arata! copii nostri au vorbit frumos, au raspuns la intrebari, nu s-au balbait, nu s-au fastacit, nu s-au incurcat.

si-au facut prieteni noi, chiar ceva idile (cica baiatul din Portugalia arata mai ceva ca Brad Pitt). au fost copii cuminti si nu au facut prostioare la gazdele la care au stat. mai mult, familiile gazda s-au atasat atat de mult de unii din copii, incat o mamica nemtoaica a varsta si niste lacrimi la plecare.

au cunoscut un sistem de invatamant complet diferit de al nostru, un sistem care ofera copiilor putina teorie si muuuuulta practica, un sistem in care bacalaureatul e un examen pe bune, in care profesorii chiar respecta elevii si in care elevii invata nu de frica repetentiei ci pentru ca sunt constienti ca altfel nu au nici o sansa sa reziste intr-o piata a muncii atat de competitiva.

s-au plimbat prin tot Berlinul si au vazut lucruri minunate. s-au dat cu avionul si le-a placut.

in aprilie vor veni toti la noi si deja avem emotii. ne vom descurca? le va placea? si, cand in discutia cu ei am ajuns la intrebarea asta, ne-am uitat in jur (eram intr-o sala de clasa) si deodata am zarit parchetul ingrozitor de murdar, plansele vechi, ingalbenite si prafuite de pe pereti, dulapurile din spatele clasei care probabil sunt de-o seama cu mine, scaunele incomode, strambe, rupte. si noi avem norocul de a avea un liceu in care chiar se investeste, un liceu relativ curat, cu clase calduroase si luminoase.

eniuei, sunt sigura ca va fi bine pana la urma urmei. asta e si cu asta defilam.

acum niste poze:

berlin-lee-1711-037

berlin-lee-1711-068

berlin-lee-1711-081

uffffffffffffffffffff

sad-smiley

dragii mei 3 cititori fideli, pe aceasta cale vreau sa va anunt ca sunt in continuare o albinuta harnicuta. nu, nu e bine. mai degraba un bou tarat de belciugul din nas. eniuei, sunt iarasi ocupata. nu va mai zic ce si cum ca o sa spuneti ca prea ma plang.

azi a incercat un elev sa se sinucida in plin consiliu profesoral. amanuntele sunt complet lipsite de importanta acum, ce e important e ca nu a reusit, a promis sa accepte niste sedinte la psihologul scolii si mie nu-mi mai trece durerea de cap care m-a pocnit cand l-am vazut catarat pe fereastra.

si gata. atat pentru azi.

I’m back!

nu stiu daca v-ati dat seama dar de vreo doua saptamani n-am mai trecut pe-aici. am fost busy, busy, busy as a bee. si asta m-a cam dat peste cap. nu uitati, vorbiti cu un om la care lenea e un mod de viata (adica de mine e vorba).

suntem intr-un proiect Comenius (nu, nu ma dau mare   😀   ) si doua saptamani am muncit sa pregatim copiii si materialele pentru plecarea in Berlin, acolo unde e prima intalnire. si da-i la mape de prezentare, filmulete, carti de vizita, logo-uri, linistit copii emotionati, speechuri, linistit parinti emotionati, cautat poze, plastifiat, rezervat bilete de avion, cautat microbuz carat oameni la Otopeni, cautat funda tricolora legat foi, scos la imprimanta, injurat imprimanta de doi lei …  nu, n-am facut eu singura toate astea dar am muncit si eu o gramada! cand credeam ca s-a terminat treaba, mai venea vreuna c-o idee: „ce-ar sa facem si…” si restul, entuziasmati: „daaaaaa!”. si tot asa.

in continuare n-avem apa calda!   😦   acum cica dam in judecata pe tanti administratoare care ne-a tepuit cu vreun miliard 600.

s-a amanat si greva profesorilor deci e clar ca nu vom vedea majorari de salarii!  😦

a venit frigul de-a binelea. miroase a iarna pe-afara dar bine ca mi-am luat cizme noi. de fapt, daca stau sa ma gandesc mai bine, frigul a venit a doua zi dupa ce mi-am luat cizme…hmmmm…

in decembrie o sa am inspectie de grad! deci….din lac in put. incep sa cred ca e o conspiratie mondiala care nu ma lasa pe mine sa lenevesc cat as vrea! poor little me!  😀

uuuuu! era sa uit: ma aflu cu mandrie printre cei 10 finalisti la concursul organizat de eMag. tineti-mi pumnii si mi-i dati voi inapoi cand se termina concursul!  🙂

si gata. deja am scris mai mult decat imi permite structura mea interna de lenes cronic!  😀

later edit: nu am castigat concursul eMag dar puteti merge la Jamilla s-o felicitati! bravo Jamilla, le-ai aratat tu lor!   😀

logica de director

la fiecare inceput de an scolar se face un consiliu profesoral in care, printre altele, ni se citeste regulamentul de ordine interioara. nu stim exact motivul pentru care se face acest lucru. probabil pentru ca avem fete de analfabeti si dom’ director considera ca suntem incapabili sa-l citim si singuri. sau poate pentru ca avem pierderi de memorie si in cele trei luni de vara uitam complet, nu numai regulamentul, dar si faptul ca exista asa ceva pe planeta.

si, printre motaielile noastre, guri cascate acoperite delicat cu o manuta, reviste de femei citite pe furis, auzim: nu e voie sa dam elevii afara de la ora. si toti am ridicat ochii la dom’ director. dom’ director care face frecvent razii prin clase in timpul orelor si care invariabil gaseste 2-3 elevi pe care sa-i trimita acasa pe motiv de „tinuta necorespunzatoare”.

o colega intreaba: pentru tinuta avem voie sa-i dam afara? raspuns: nu, stam de vorba cu ei…le mai explicam ca asta e regulamentul…..si apoi ii trimitem acasa…

mda, totul e clar. fetele ni s-au luminat, acum stim exact ce avem de facut: nu-i dam afara de la ora, ii trimitem acasa!

Roxana e o eleva care a ramas repetenta in clasa a X-a pe motiv de sute de absente nemotivate. fata era hotarata sa abandoneze scoala. gasise lucruri mai bune de facut. la sfarsitul anului trecut, eu, inca o profa si mama ei am reusit sa-i smulgem promisiunea ca anul asta sa nu mai chiuleasca, sa termine macar cele 10 clase obligatorii. si fata s-a tinut de cuvant: s-a prezentat pe 15 septembrie la scoala si n-a facut nici macar o absenta in cele doua saptamani de scoala.

pana ieri cand dom’ director a scos-o de la ore si a trimis-o acasa pe motiv ca are un micut piercing intr-o nara. si asa s-a dus naibii munca de lamurire in urma careia fata a venit totusi la scoala…

scurte si ofilite…de septembrie

a inceput scoala de o saptamana.

concluzii:

  • micutzii inca nu s-au prins ca a inceput scoala (nici eu, ce-i drept).
  • avem jaluzele verticale si parchet laminat si tare ne fudulim
  • au vopsit bancile cu albastru si, drept urmare, toti elevii au mansetele albastre. ar putea chiar sa se constituie in semnul distictiv de care spunea ministerul (cravata, ecuson sau uniforma)
  • in ciuda legii cu junk food in scoli, toti elevii continua sa cumpere chimicale frumos ambalate de la chioscul scolii
  • seful e mai ciufut ca niciodata
  • o gramada de colege au slabit spectaculos in vacanta

nu e apa calda de o saptamana.

concluzii:

  • devin din ce in ce mai paranoica: din ora in ora ma duc la baie sa verific si, in drum, imi imaginez suvoaie de apa fierbinte tasnind din teava, oglinda aburita, pielea mea rosie ca racul si creata ca o pruna uscata. din pacate, baia e la fel de rece si uracioasa.
  • oalele pe care le folosesc pentru incalzit apa in vederea imbaierii au capatat o suspecta dunga maronie – semn clar al puritatii apei pe care o folosim la baut, gatit, spalat…
  • ma ucide lipsa informatiilor si suspansul: nimeni nu stie ce se intampla cu apa calda, pe nicaieri nu e nici un afis care sa ne scoata din ceata… traim vremuri grele, oameni buni!

de o saptamana a venit frigul si ploaia.

concluzii:

  • nu mai e nevoie sa folosim aerul conditionat ceea ce e o mare usurare
  • in sfarsit pot sa-mi port frumosul si minunatul si spectaculosul poncho pe care l-am cumparat in vacanta
  • vremea de felul asta e un minunat ajutor psihic pentru creierul meu care ma tot toaca la cap ca a inceput scoala.

viata e mirobolanta si vezuviana!!!!

Alta mutare….si ultima

gata, ma mut inapoi. definitiv, de data asta. nu mai conteaza de ce si cum.

cei putini (dar buni) care ma au in blogroll poate ar dori sa schimbe adresa de acolo cu asta.

m-am lenevit in ultima vreme peste limita suportabilitatii. n-am mai scris de mult. nici nu stiu cum au trecut zilele si iata ca-i septembrie deja.

am citit. nuuuuu, nu carti greoaie si serioase. am redescoperit literatura science fiction: Asimov, Arthur C. Clarke…

stiati ca e septembrie deja? stiti ce inseamna asta? ca peste doua saptamani incepe scoala. adica incepe trezitul de dimineata, cosmarul zilnic „azi cu ce ma imbrac”, vin ploile si astia tot nu au reusit sa asfalteze – hai sa zic asa – aleile dintre blocuri, inghesuiala din microbuz, „sar’mana-doamna-profesoara-ce-mai-faceti?” urlat de pe un trotuar pe altul, planificari anuale, semestriale, pe unitati, schite de planuri de lectie, lucrari intiale, tabele, alocatii, planificari la dirigentie (anuale, semestriale), pauze de 5 minute, fumat in boscheti, facut orarul scolii, suturi in fund, injuraturi maraite printre dinti, priviri dusmanoase, ne-raspuns la salut, istericale in cancelarie (toate astea din urma datorandu-se faptului ca sunt in echipa de facut orarul), serviciul pe scoala, adica patrulat la 7 dimineata pe alei ca sa te certi cu elevii-fumatori…

si da, sunt perfect constienta ca sunt oameni care au avut concediu doar 3 saptamani si care au prestat munca pe canicula visand la plaje insorite si brize racoroase. si ce daca? tot eu sunt de compatimit. ei n-au avut timp sa-si iasa din ritm ca mine. va dati seama ce efort face hamsterul din creierul meu sa reporneasca rotita care deja a ruginit????

si, colac peste pupaza, mai e si revizie la CET asa ca o saptamana n-avem apa calda!

si, inca un colac suprapus pe cel mai sus mentionat, mi-am taiat bretonul (asa cum fac de ani de zile, singurica, in baie) si l-am taiat cam scurt. arat ca o persoana cu un usor retard intelectual. dar, la urma urmei, rugina de pe rotita aia pe care hamsterul meu se munceste s-o repuna in miscare trebuie cumva sa aiba si semne exterioare, nu?

uffffffff!

Sirag de perle

vad ca e la moda sa bage toata lumea cate un post despre perlele de Bac’. mai conteaza ca-s aceleasi perle de ani de zile? eu m-am hotarat sa va ofer perle adevarate culese de o eleva de-a mea si inmanate mie pentru revista scolii. fata le-a strans timp de patru ani si perlele apartin atat alevilor cat si profesorilor. una din ele e a mea dar nu va zic care ca e gogonata rau de tot!

‘Eu sunt singur la parinti, asa am fost de fiecare data si mai dorm si singur’ (elev)

‘Lucra nu stiu cate mii de ore pe zi’ (prof)

‘Crisan, iesiti afara amandoi’ (prof)

‘Lasa-ma sa-mi fac show-ul! Ce? Numai tu?’ (prof)

‘prof: ce depun ghetarii?

elev: Oua, desi…nu stiu cine le cloceste…’

‘Intre 8 si 9, la sapte jumatate…’ (elev)

‘Tezele, care au, mai este.’ (prof)

‘Pai, ii zice Manole Par Negru ca poate mai era un Manole Par blond.’ (elev)

‘Curios, ei s-au nascut cu limba-n gura…’ (prof)

‘Daca nu mai vorbiti, macar taceti din gura!’ (prof)

‘Orzul produce si orzoiaca consuma.’ (elev)

‘Eu vreau coliva cu etaj.’ (elev)

sper ca v-ati distrat!

Vacanta…

na! a venit vacanta mult-asteptata! din timpul scolii visam la dimineti petrecute in pat cu telecomanda in mana, iesiri la terase cu prietenii, plimbari prin munti, motaieli in timpul zilei, ore petrecute la calculator citind bloguri si jucand jocuri tampitele….

si eu deja m-am plictisit!!!! nu, nu vreau la scoala din nou. vacanta este pentru profesori (sau ar trebui sa fie) un timp destinat terapiei, o perioada in care sa te vindeci de vocile stridente care-ti suna in cap: doamna! doamna! doaaaamnaaaa! pe mine de ce nu ma bagati in seama? (cuvantul „doamna” trebuie pronuntat neaparat cu accent pe ultimul a si cu o voce cat mai pitigaiata, altfel n-are farmec). terapia trebuie folosita si pentru a uita de maldarele de statistici, hartii, hartiute – hartogaraie pe care trebuie s-o completezi la fiecare sfarsit de an scolar. la mine functioneaza atat de bine terapia asta incat la fiecare sfarsit de an doar eu si cei in primul an de invatamant intrebam intr-una: daca e corigent, il trecem la situatie anuala neincheiata? daca e repetent din cauza absentelor, il trecem la abandon scolar sau la nescolarizat?

deci: nu vreau inca la scoala – trebuie sa-mi termin terapia – si deja ma plictisesc! trebuie sa gasesc eu ceva de facut vacanta asta. oare sa ma apuc sa spal geamurile de la balcon? neah….prea eroica fapta. oare sa fac ceva de mancare? neah…prea plictisitor. sa spal cainele? neah..el n-are nici o vina ca ma plictisesc eu.

si acum pentru cei care nu s-au sinucis de plictiseala citind acest post: stati fara griji! gasesc eu ceva de facut vacanta asta. la urma urmei, nu mai sunt decat vreo 3 luni si se termina, nu?

Elevul român

Elevul român este o specie destul de răspândită in România. De fapt, el traieşte în fiecare oraş, sat sau comună din România. Succesul lui ca specie se datoreaza anumitor factori pe care vom încerca să-i studiem acum.

Pentru început, sa facem o clasificare a elevilor români. Ei se împart in:

elevi de

  • şcoala primară
  • şcoala generala
  • liceu

Azi ne vom ocupa de elevii de liceu, ei fiind subspecia cea mai interesantă.

Elevii de liceu cutreieră liberi meleagurile ţării, fiind mai des întâlniţi in mediile urbane. Ei reprezintă subspecia din vârful lanţului trofic în cadrul speciei elevului român – elevii de şcoală generală temându-se, în general, de ei iar cei de şcoală primară fiind consideraţi nesemnificativi din punctul lor de vedere.

Duşmanul natural al elevului român este profesorul român. Elevii de liceu posedă o varietate mare de metode care le asigură succesul supravieţuirii şi care îi ajuta sa evite să fie anihilaţi de profesori. Vom încerca aici sa analizăm unele din aceste metode, ele fiind prea multe pentru a le putea cuprinde pe toate.

Una din metode este disimularea. Este o metodă destul de des întâlnită in regnul animal si chiar vegetal: o specie de potârniche nordică pretinde că este rănită pentru a atrage prădătorii si a-i îndepărta de cuib; o specie de şarpe, nu numai că se preface mort cand este ameninţat, dar chiar emite un miros specific de cadavru. Disimularea in cazul elevului român se prezintă sub mai multe forme:

  • minciuna – ex. „Ma scuzaţi, eu mi-am scris tema dar ne mutăm şi mama mi-a rătăcit caietul prin casă.” „Vă rog sa nu ma ascultaţi, nu am putut să invăţ pentru că aseară ne-a inundat vecinul de deasupra si a trebuit să scoatem toate covoarele, să le spălăm….”
  • prefăcătoria – elevul român are o capacitate umitoare de a-şi schimba tonalitatea vocii, expresia feţei şi chiar culoarea pielii, toate cu scopul de a face duşmanul – profesorul român – să creadă că elevul este mult prea bolnav să fie ascultat, sa dea lucrare, sa participe la ore sau chiar sa rămână la ore.

O alta metodă de succes este enervarea duşmanului. Pentru elevul român reprezintă o luptă câştigată, o victorie importantă, chiar dacă războiul final e câştigat tot de profesor. Sunt mai multe modalităţi prin care se poate obţine acest lucru:

  • ignorarea profesorului – reprezintă o metodă de succes având în vedere că profesorul român are nevoie de doze constante de adulaţie pentru a putea supravieţui. Privându-l pe acesta de doza zilnică, se ajunge la situaţia în care profesorul, din ce in ce mai iritat, îşi pierde controlul – moment în care poate fi manipulat foarte uşor să încalce regulamentul sau regulile simple de bun simţ. Metoda, deşi eficace, prezintă totuşi pericole: este urmată, în general, de acţiuni vindicative pline de succes pentru ca, sa nu uităm, profesorul român este deasupra elevului român în lanţul trofic.
  • ironia, sarcasmul – ca în orice specie, şi în cea a profesorului român, se nasc exemplare slabe, doar că, spre deosebire de alte specii, aceste exemplare nu sunt eliminate la naştere sau in fragedă pruncie. Elevul român are o capacitate uluitoare de a depista aceste exemplare şi de a profita de incapacitatea lor de a răspunde în mod corespunzător atacurilor verbale. Problema cu aceasta metodă este că, pentru a compensa lipsurile intelectuale ale exemplarului din corpul didactic, acesta îşi dezvoltă agresivitatea peste normele admise. Prin urmare, acţiunile vindicative vor fi mult mai usturătoare.

Violenţa, deşi reprezintă o măsură extremă, face şi ea parte din arsenalul elevului român. Se poate manifesta verbal (cel mai adesea) dar si fizic (în cazuri, totuşi, rare). Apare, de obicei, ca răspuns la acţiunile de anihilare extreme întreprinse de profesori: lucrari de control neanunţate, incercarea de eliminare a elevului român din propriu teritoriu – sala de clasă, ameninţări cu corigenţe, repetenţie, eliminare, exmatriculare.

Toate aceste metode ajută elevul român în lupta sa permanentă cu profesorul român. Ele, de asemenea, reprezintă bariere impotriva încercărilor profesorului român de a domestici această specie. Datorită lor, supravieţuirea elevilor români este asigurată. Atâta timp cat elevii români işi vor transmite din generaţie în generaţie aceste uimitoare metode de supravieţuire putem fi siguri că ei vor cutreiera liberi prin sălile şi pe coridoarele şcolilor din întreaga Românie.