cea mai frumoasa zi din viata mea!

trebuie sa recunosc ca-mi place sa ma dau cu microbuzul. e intotdeauna o experienta noua, plina de suspans, adrenalina, reprezinta o buna ocazie de a socializa, mai mereu inveti ceva nou (de regula, noi injuraturi – injuraturi aprige, suculente, pasionale chiar)

spuneam ca o calatorie cu microbuzul e o buna ocazie de a face noi cunostinte. chiar asa e. cu autobuzul/metroul/troleul/tramvaiul e cu totul altceva. spatiile sunt mai mari, mai impersonale. microbuzul e o lume mica, inghesuita, musai te atingi de inca vreo alti trei calatori si, drept urmare, afli informatii utile: asta din stanga nu s-a mai spalat de vreo saptamana, don’soara din fata ori merge la vreo intalnire ori si-a scapat sticluta de parfum pe bluza, asta din dreapta sigur s-a barbierit azi prima oara, altfel nu se explica de ce si-a dat cu jumatate din after shave pe fata. oare nu-l ustura?

dar personajele principale in aceasta lume mica si inghesuita sunt, evident, soferii de microbuz. preferatul meu e nea’ mustacioara. acest nea’ mustacioara e mic, slab, negricios si cu o mustata uriasa care-i acopera o mare parte din spatiul destinat trasaturilor faciale. gura, barbia, si varful nasului se ghicesc doar in masa incalcita de fire de par.

nea’ mustacioara e un tip nervos. foarte nervos. atat de nervos incat nici nu pot sa-l iau in serios. are un simt al ordinii neobisnuit de dezvoltat. prin oglinda retrovizoare ochii lui planeaza ca doi ulii asupra micutului lui regat si, cand ceva nu e in ordine, mustata lui uriasa deodata se pune in miscare si, de undeva de dedesubt, se aud cuvinte rastite:

– domnu’ cu tricou rosu, mergeti mai in spate, doamna cu palarie, stati o data jos, blocati culoarul, mamaie, ia-ti papornita din usa, nu vezi ca nu are lumea pe un’ sa urce? hai tinerele, coboara mai repede, nu vezi ca-s in intarziere? mai copile, da-ti geamantanul ala jos din spate, nu mai trece nimeni de tine!

-e ghiozdan, nenea.

– $#^% mama ei de scoala! cate va mai cer si profesorii astia!

ca orice rege, si nea’ mustacioara tine foarte mult si la legaturile cu exteriorul: cand nu cearta calatorii vorbeste la telefon. „vorbeste” e, de fapt, un eufemism. racneste in telefon! ceea ce ne face pe noi, calatorii, sa devenim putin mai profunzi, sa ne gandim si la cele sfinte nu numai la maruntisurile banalului cotidian. mamaia cu papornita in usa isi face discret o cruce, doamna cu palarie a nadusit toata si nenea in tricou rosu se tine puternic de bara. si toate astea pentru ca, pe masura ce racnetele de la telefon capata din ce in ce mai multi decibeli, si viteza micului regat creste.

cand nu cearta calatorii si nici nu vorbeste la telefon, nea’ mustacioara vorbeste cu cei din trafic (diversi soferi si bieti pietoni). aici urmeaza etapa in care regele isi educa supusii. in fiecare zi mai invat cate o noua injuratura.

si, pentru ca e rege in microbuzul lui, din cand in cand se satura de supusi si nu vrea sa-i mai vada. asa mi s-a intamplat odata sa urc intr-un microbuz gol-golut. asa ceva nu se intampla prea des la ore de varf. de fapt, niciodata. stateam cumintica pe scaunelul meu coplesita de maretia momentului cand, deodata, de sub mustata aud:

– m-am enervat de n-am mai putut asa ca n-am mai oprit sa iau pe nimeni. pe mata te-am luat ca stiu ca esti femeie de treaba!

oh, God! ce situatie! aveam impresia ca, daca vorbesc, voi sfasia mai sus mentionata maretie a momentului. asa ca am tacut pana la destinatie cand, cu o voce mica si excesiv de politicoasa am indraznit sa spun un „buna ziua”.

a fost cea mai frumoasa zi din viata mea!